Avionul sanitar pus la dispozitia celor de la SMURD este dotat cu aparatura medicala de reanimare. Poate transporta un pacient, alaturi de care va sta pe linga doctor si un insotitor. 

“Refuzam zeci de cazuri pe an din cauza conditiilor meteo. Din banii donati de romani, adica cele 2 procente din impozitul pe venit, au fost platite 100 de ore de zbor, ceea ce inseamna 60 de misiuni de salvare in acest an” a spus Raed Arafat, secretar de stat la Ministerul Sanatatii.  
 
“Un proiect facut de oameni pentru oameni. Multumesc public celor care au dat 2 % din venitul lor la SMURD”, a declarat Attila Cseke, ministrul Sanatatii.

Pana in 17 mai, puteti ajuta orice fundatie sau asociatie, altfel, banii dumneavoastra vor ramane la bugetul de stat.