Șomajul în Europa a atins nivelul dinainte de criză. România, între țările cu cei mai puțini șomeri

Angajati, joburi, somaj, interviu de angajare
Rata şomajului în zona euro a coborât în luna august până la 8,1%, acesta fiind cel mai scăzut nivel înregistrat după luna noiembrie 2008, a anunţat luni Oficiul european de Statistică (Eurostat), informează AFP.
Potrivit Eurostat, rata şomajului în zona euro a scăzut la 8,1% în luna august 2018, de la un nivel de 8,2% în luna iulie 2018.
Cifra comunicată de Eurostat este uşor mai bună decât estimările analiştilor intervievaţi de furnizorul de servicii financiare Factset, care mizau pe stabilizarea ratei şomajului la 8,2%, scrie Agerpres.
În ceea ce priveşte Uniunea Europeană, Eurostat informează că rata şomajului a rămas stabilă la 6,8%, aceasta fiind cea mai scăzută rată înregistrată de UE după luna aprilie 2008.
În rândul statelor membre, cele mai mici rate ale şomajului în luna august 2018 se înregistrau în Cehia (2,5%), Germania şi Polonia (ambele cu 3,4%), Ungaria (3,7%), Malta (3,8%), Olanda (3,9%), Marea Britanie (4%) şi România (4,3%). La polul opus, cele mai mari rate ale şomajului au fost observate în Grecia (19,1% în luna iunie 2018) şi Spania (15,2%).
Eurostat subliniază că, în comparaţie cu situaţia din urmă cu un an, rata şomajului a scăzut în toate statele membre. În România, rata şomajului a coborât de la 4,9% în august 2017, până la 4,3% în luna august 2018.
Potrivit datelor publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS), rata şomajului în august 2018 a urcat cu 0,1 puncte procentuale, până la 4,3%, faţă de cea înregistrată în luna precedentă (4,2%). Potrivit sursei citate, rata şomajului la bărbaţi a fost cu 1,4 puncte procentuale mai mare decât la femei. Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 3,4% pentru luna august 2018 (4% în cazul bărbaţilor şi 2,7% în cel al femeilor), în condiţiile în care numărul şomerilor în această categorie de vârstă reprezenta 75,2% din totalul şomerilor estimat pentru luna august 2018.
Pe acelasi subiect:
Prima pagina pe scurt:
Ministrul Energiei: Cea mai mare problemă a sectorului nuclear din România este resursa umană, oamenii se instruiesc la Cernavodă, apoi pleacă în alte ţări
Când ar putea fi listată pe bursă Hidroelectrica, cea mai valoroasă companie de stat. Badea: Listarea nu înseamnă o vânzare, nu pleacă cineva cu compania din România
Cîțu: O primă propunere de buget pentru anul 2021 va fi gata luni, după discuţiile cu ordonatorii de credite
