Costurile de aproape 250 de milioane de euro alocate construirii noii clădiri vor fi suportate integral de Primăria Sectorului 1.

După cum ştiţi, de ceva timp discutăm împreună cu specialiştii din minister şi din primăria Sectorului 1 pentru relocarea Spitalului de Arşi şi Spitalului Floreasca într-o clădire nouă cu facilităţi, cu condiţii mult mai bune pentru pacienţi şi pentru personalul medical. În strategia ministerului Sănătăţii, în programul de guvernare, avem acest lucru, îmbunătăţirea condiţiilor, accesul la sănătate şi la tehnologii de ultimă oră. Acesta este motivul pentru care am constatat, îmmpreună cu managerul spitalului, împreună cu primăria, că practic orice posibilitate de extindere, de îmbunătăţire a circuitelor a fost depăşită la nivelul Spitalului Floreasca, iar la nivelul Spitalului de Arşi, după cum ştiţi, s-au făcut renovări la secţia de Terapie Intensivă şi în rest, mare lucru nu se mai poate face. Ne dorim condiţii de spitalizare, de acces la tehnologie medicală de ultimă oră. Acesta este motivul pentru care am salutat iniţiativa domnului primar”, a declarat ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, potrivit News.ro.

Potrivit ministrului, va exista o singură clădire în care vor funcţiona cele două spitale.

Cred că oferind nişte spaţii generoase pentru un nou spital, accesibilitatea la servicii medicale va fi mult mai bună”, a subliniat ministrul.

În ceea ce priveşte clădirile vechi ale spitalelor, după relocarea acestora, ministrul a afirmat că se va încerca organizarea unor ambulatorii de specialitate.

Potrivit primarului Sectorului 1, Dan Tudorache, terenul din zona de nord pe care se va construi noua clădire care va găzdui cele două spitale are peste şapte hectare, iar costurile de aproape 250 de milioane de euro vor fi suportate integral din bugetul primăriei.

„Bugetul primăriei este suficient de mare pentru a-şi permite asigurarea unor sume pentru construirea unui spital, undeva la 200-250 de milioane de euro cu toate dotările. Primăria Sectorului 1 va da acest spital la cheie. Noi sperăm, dacă respectăm toate termenele, să fie gata în trei-patru ani”, a spus primarul, precizând că zona este una accesibilă, iar spitalul va fi dotat şi cu heliport.