Anual, 12 milioane de romani, adica mai bine de jumatate din populatia tarii, beneficiaza de ajutoare sociale de aproape 5 miliarde de euro. Un miliard insa se duce pe apa sambetei.

Spre exemplu, o comuna din Iasi pare lovita de blestem. Cel putin in acte, 63 dintre localnici sunt oficial orbi si incaseaza lunar cam 1.000 de lei pentru handicap gradul 1. In realitate insa, lucrurile nu stau asa. Multi dintre ei vad.

Din pacate, unii romani cumuleaza diverse tipuri de ajutoare sociale si iau bani fara niciun efort. Pe langa cei cu adevarat nevoiasi, multi profita de lacunele legislative si incaseaza si venitul minim garantat, si alocatia pentru sustinerea familiei, dar si ajutorul pentru incalzire.

Tocmai de aceea, legea prevede reducerea tipurilor de indemnizatii la maximum 9.

Pe viitor, autoritatile nu vor mai sprijini financiar toti insurateii, indiferent de starea sociala si nici nu vor mai acorda trusoul pentru bebelusi. In angajamentul catre FMI, Guvernul se obliga sa aplice noua lege de la inceputul anului viitor. Numai ca parlamentarii par sa agreeze risipa.

Proiectul Guvernului a ajuns la Senat pe 6 iunie. Potrivit regulamentului, textul ar fi trebuit discutat la comisii, in vacanta parlamentara. Senatorii au facut ping-pong cu legea si abia dupa 109 zile a ajuns la plen. Opozitia s-a ferit sa o dezbata mai ales ca si alesii puterii au absentat.

Actul ar trebui sa se mute apoi in Camera.