Licitatia a fost organizata la Paris de casa Christie's. In total, aceasta licitatie, consacrata exclusiv fotografiilor lui Avedon, a obtinut 5,4 milioane de dolari.

Unica datorita marimii sale, fotografia, realizata in alb negru, o prezinta pe Dorothy Virginia Margaret Juba - cunoscuta sub numele de Dovima - pozand intre doi elefanti.

Fotografia a fost realizata in 1955 la Cirque d'hiver din Paris si avea un pret estimativ cuprins intre 400.000 de euro si 600.000 de euro.

Acest cliseu emblematic, la care artistul tinea foarte mult si pe care l-a pastrat in apartamentul sau newyorkez pana la sfarsitul vietii, a depasit cu mult estimarile specialistilor, fiind achizitionat pentru suma record de 841.000 de euro (inclusiv comisioanele aferente).

Precedentul record pentru operele acestui fotograf de moda si portretist al starurilor, decedat in 2004, dateaza din anul 2005 si a fost stabilit de o fotografie a grupului The Beatles, achizitionata cu 464.000 de dolari.

Toate cele 65 de fotografii realizate de Richard Avedon ce au fost scoase la licitatie, printre care s-a aflat si un portret al actritei Marilyn Monroe, realizat la New York in 1957, si-au gasit cumparatori.

Un montaj alcatuit din patru portrete psihedelice cu John Lennon, Paul McCartney, George Harrison si Ringo Starr, estimat la o suma cuprinsa intre 250.000 de euro si 350.000 de euro, a fost adjudecat pentru suma de 445.000 de euro.

Fondurile obtinute vor fi donate Fundatiei Richard Avedon, al carei scop principal este de a conserva si valorifica mostenirea lasata de celebrul fotograf american, decedat in 2004.