Targul de tehnologie de la Las Vegas a fost cu siguranta unul al tabletelor PC. Mici si din ce in ce mai mici, insa tot mai capabile, acestea si-au unit fortele pentru a concura cu faimosul iPad! Iar numarul lor nu este deloc mic. Sunt deja zeci de noi produse aliniate, gata sa intre in lupta cu tableta celor de la Apple.

Majoritatea tabletelor prezentate aici ruleaza sistemul de operare Google Android. Lista producatorilor care au prezentat tablete "echipate" cu cea mai noua versiune Android - HoneyComb - sunt Acer, Archos, Asus, Creative, Dell, Entourage, Fusion Garage, LG, Motorola, MSI, Notion Ink, Samsung, Toshiba si ViewSonic.

Tableta-laptop

Si daca ecranul unei singure tablete nu era indeajuns, producatorii au venit cu un hibrid: tableta-laptop! Un exemplu este produsul celor de la Lenovo. Are doua "creiere", un sistem de operare Google Android si unul Windows 7, si ecran detasabil. Ineditul gadget costa circa 1.300 de dolari.

VEZI VIDEO CU CE STIE SA FACA TABLETA-LAPTOP

Noul Windows 8

Tot la Las Vegas a fost lansat sistemul Windows 8 de la Microsoft. Asteptat cu nerabdare de impatimitii tehnicii, sistemul va fi destinat in special celor care folosesc evident tablete PC! Si asta pentru ca el va functiona pe procesoare ARM, cu un consum foarte mic de energie, aceleasi pe care le gasim incorporate in micile tablete.

Insa noul Windows nu este singura inovatie cu care s-au prezentat la targ cei de la Microsoft. Exista trei modele de tablete echipate cu Windows 7 OS care nu seamana deloc cu iPad. Un exemplu este gadgetul Acer. Are doua ecrane si o diagonala de 14 inci. Nu e nici tableta, nici laptop, insa unul din ecrane poate avea chiar rolul unei tastaturi virtuale!

Nu este insa singurul de acest tip in lume. In toamna anului trecut, Toshiba a prezentat modelul Folio care va fi lansat oficial si in Romania in prima parte a anului.

CARE SUNT CELE TREI TABLETE CARE NU SEAMANA DELOC CU FAIMOSUL IPAD

Tot la Las Vegas, Research in Motion, producatorul telefonului BlackBerry a anuntat, prima tableta 4G din lume. PlayBook va avea un ecran tactil de 7 inci, camera foto frontala si capabilitatea de a rula filme video de inalta definitie.

Se poate conecta la internet prin WiFi si are incorporat Bluetooth!

A inceput nebunia jocurilor 3D

Tot aici japonezii de la Nintendo au prezentat noua consola portabila DS cu ecran 3D. Pretul estimat ajunge la 300 de dolari.

In ceea ce priveste jocurile 3D, anul 2011 vine cu o sumedie de lansari. Titluri precum "Killzone 3D", "Motorstorm: Apocalypse" sau "Black Ops" vor putea fi jucate direct pe televizoare 3D.

Iata un motiv in plus sa cumperi un astfel de aparat. Si asta cu atat mai mult cu cat producatorul Toshiba a prezentat si la Las Vegas primul model de televizor pe care poti urmari filme sau te poti juca fara ochelari speciali.

In schimb, LG a plusat la capitolul marime. A venit cu cel mai mare LCD 3D cu o diagonala de 72 de inci.

VEZI AICI LISTA TELEVIZOARELOR 3D LANSATE LA LAS VEGAS

Telefoane care se conecteaza la internet intr-o secunda

Daca planuiesti sa-ti schimbi telefonul anul acesta, atuncii fii atent la noutatile lansate la Las Vegas. Mobile au 4G ceea ce inseamna ca folosind un astfel de telefon te vei contecta de 10 ori mai repede la internet decat cu actualul tau telefon!

Iar unul dintre modele prezentate aici vine si in Romania in prima parte a anului. Este vorba despre Sony Ericsson Xperia Arc cu sistem de operare Android 2.3 si o camera foto de 8,1 megapixeli.

Mai mult, are un senzor folosit si la aparatele Sony Cybershots, ceea ce inseamna ca poate fotografia si inregistra in format high-definition chiar si la o lumina mai scazuta. Ulterior, acestea pot fi redate la aceeasi calitate pe televizor.

Cel mai puternic smartphone

Daca nu te-a convins cu greutatea sa de doar 117 grame, atunci poti incerca cel mai puternic smartphone de pe piata! Este vorba despre Motorola Atrix. Este numit asa pentru ca are un procesor NvidiaTegra 2 dualcore de 1GHz.

VEZI LISTA COMPLETA A TELEFOANELOR 4G

Bani din amintiri: camere foto care filmeaza 3D

Nici camerele foto nu puteau sa rateze oportunitatea tridimensionala.

Asa ca au aparut primele aparate semiprofesionale care filmeaza in format 3D. Un exemplu sunt camerele Sony Bloggie HD care au proiector incorporat.

CE CAMERE FOTO AU APARUT PE PIATA

Tot la Las Vegas vei putea gasi oglinzi retrovizoare cu conexiune Bluetooth si GSP. Tot aici faimoasa Lady Gaga a lansat cateva gadgeturi, ca de exemplu ochelarii care filmeaza.