Finalul de an 2009 a adus luna cu cele mai multe portari de telefonie fixa de la lansare: in decembrie 2009 au fost portate cele mai multe numere de telefonie fixa – 7.094. In ceea ce priveste telefonia mobila, in luna decembrie 2009 s-au portat peste 10.500 de numere, cele mai multe portari fiind inregistrate in luna iunie 2009, cand peste 13.400 de utilizatori de servicii de telefonie mobila si-au schimbat operatorul pastrandu-si numarul de telefon.

Cele mai multe numere de telefonie fixa au fost portate in Bucuresti (19.189), urmat de judetul Cluj cu 5.245 de portari, Prahova (4.108) si Timis (3.259).
 
Datele statistice arata ca se porteaza mai frecvent utilizatorii de telefonie mobila pe baza de abonament decat utilizatorii de cartele preplatite. Astfel, din numarul total de utilizatori de telefonie mobila care s-au portat, 75% erau utilizatori cu abonament si numai 25% erau utilizatori de cartele preplatite.

Dupa 14 luni de la data lansarii portabilitatii in Romania au fost portate in total 201.104 numere de telefonie, 66% (132.644) dintre acestea fiind numere de telefonie mobila, in timp ce in segmentul telefoniei fixe s-au portat 68.460 de numere.

Portabilitatea numerelor permite utilizatorilor de servicii de telefonie sa isi pastreze numarul de telefon atunci cand schimba furnizorul, astfel incat sa poata alege oferta de abonament sau cartela care i se potriveste cel mai bine. Se pot porta numerele de telefonie fixa, mobila si numere speciale precum cele din categoria 0800 sau 0900. Portarea se face doar in cadrul aceleasi categorii (fix-fix, mobil-mobil). Serviciul este disponibil in Romania din 21 octombrie 2008.