In SUA, unde se vand cele mai multe tablete Samsung Galaxy Tab, in intervalul noiembrie-ianuarie, au fost returnate peste 16% din gadgeturile cumparate din peste 6.000 de magazine, scriu cei de la Mashable.

In acelasi timp, doar 2% din tabletele ipad de la Apple au fost returnate de clienti. Si asta din primavara anului trecut cand a fost lansat pe piata iPad.

Aglomeratie pe piata tabletelor romanesti: a aparut al doilea gadget autohton! Vezi cat costa!

Insa, cei de la Mashable noteaza ca datele despre vanzarile Samsung Galaxy Tab - 2 milioane de tablete comercializate de la lansare - au fost prea optimiste si reflecta de fapt doar gadgeturile livrate catre magazine si nu vandute deja consumatorilor.

Mai mult, cei de la New York Times spun ca toate tabletele ce ruleaza Android au probleme, nu doar cea a Samsung. Iar rata de returnare este mare in cazul fiecareia sau nici macar nu se vand.

Samsung Galaxt Tab in Romania

La noi, cei trei operatori mobili - Vodafone, Orange si Cosmote au in oferta tableta Samsung Galaxy Tab. Vezi aici cat costa o tableta Samsung "la pachet" cu un abonament de date sau "la liber"

In Romania, insa, nu au fost semnalate returnari. "De la momentul lansarii Samsung Galaxy Tab in magazinele Cosmote si Germanos, nu s-au inregistrat returnari ale dispozitivului", spun reprezentantii Cosmote.

Nici cei de la PCFun, unul dintre magazinele online de la noi care vinde tableta, nu au inregistrat pana acum probleme.

Intrebati daca clientii au returnat tablete Samsung, oficialii Vodafone spun ca "valorile se situeaza in limite normale. Nu se constata o situatie aparte in ceea ce priveste acest dispozitiv".

Reprezentantii Orange spun ca, in cazul Samsung Galaxy Tab, "rata de retur este mai mica de 1% din totalul vanzarilor".

Clientii care au returnat produsele le-au adus inapoi din cauza unor defectiuni produse de soc mecanic sau contact cu lichide. Cei de la Orange spun ca toti clientii romani au dreptul legal de a returna orice produs in 24 de ore de la cumparare in magazine si in 10 zile de la cumparate in cazul magazinelor online.