Potrivit companiei, printre functiile unui tablet PC bazat pe Chrome OS se va numara si tastatura "virtuala", care apare pe ecranul tactil, caracteristica si a iPad-ului, dar si a telefoanelor mobile "inetligente" lansate in ultimii ani.

Chrome OS, bazat pe platforma Linux, a fost lansat de Google in noiembrie ca sistem de operare destinat notebook-urilor, insa unii analisti considera ca produsul ar fi util si tabletelor orientate catre nagivarea pe internet.

Sistemul de operare a fost dezvoltat in urma lansarii browser-ului web Google Chrome.

Steve Jobs, directorul general al Apple, a reactionat dur in trecut la eforturile Google de a intra pe piaţa iPhone, noteaza PC World, sugerand ca mediatizarea tabletei Google ar putea atrage atentia "creierului" din spatele produselor Apple.

Gigantul american Microsoft este un jucator mai vechi pe piaţa tablet PC-urilor, inventand practic termenul in anul 2001, si a lansat recent cea mai noua versiune a tabletei Slate PC.