LG Optimus a fost modificat substantial pentru a se incadra in gama Google Nexus, iar cele doua companii nu au stabilit inca denumirea produslui. Zvonurile de pe internet indica "Optimus Nexus" drept cel mai probabil nume al modelului.

Optimus G are ecran de 4,7 inci cu rezolutie HD, camera de 13 megapixeli, 32 GB stocare interna fara posibilitatea extinderii spatiului prin card microSD, procesor Qualcomm cu patru nuclee si 2 GB memorie RAM.

Modelul Nexus va pastra o parte dintre specificatii, cu exceptia memoriei interne, care va fi de maximum 16 GB, si a camerei digitale, smartphone-ul dezvoltat de Google si LG urmand sa fie echipat cu un modul de 8 megapixeli.

Smartphone-ul va rula versiunea 4.2 a sistemului de operare Android, care nu este disponibila in prezent, fiind o varianta imbunatatita a platformei "Jelly Bean".

LG a reusit astfel sa-si puna in premiera brandul pe un telefon Nexus, care ar putea reprezenta un punct de cotitura pentru compania sud-coreeana. LG nu a reusit pana acum sa se evidentieze din multimea de producatori de smartphone-uri Android, in pofida investitiilor masive in gama premium Optimus, prin care spera sa imite succesul seriei Galaxy de la Samsung. Divizia smartphone a companiei incearca inca sa treaca pe profit, insa se confrunta cu o piata extrem de aglomerata, in special pe segmentul premium.

Produsele Nexus sunt lansate pentru a prezenta caracteristicile celei mai noi versiuni a Android, iar companiile castiga popularitate si reputatie in randul consumatorilor interesati de platforma Google.

Primul smartphone Nexus a fost produs de HTC, iar urmatoarele doua au revenit gigantului Samsung. tableta Nexus 7 este asamblata de compania taiwaneza Asus.

Noile produse Nexus ar putea devia insa de la strategia de pana acum, Google fiind aparent in discutii cu mai multi producatori interesati sa aduca pe piata telefoane concurente, potrivit acelorasi surse.

Google incearca astfel sa ajute producatorii de smartphone-uri Android sa creasca, Samsung fiind practic singura companie care a reusit sa se impuna categoric si sa concureze umar la umar cu Apple.