"La cererea poporului, Google si Gmail vor trece prin filtre in toata tara. Situatia va ramane asa pana la noi ordine", au anuntat autoritatile printr-un SMS, citandu-l pe Abdolsamad Khoramabadi, consilier al Parchetului general si secretar al unui organism insarcinat cu detectarea de continut ilegal pe internet. 

Accesul la pagina Google era limitat la versiunea nesecurizata, iar mai multi locuitori din Teheran au declarat pentru AFP ca nu au putut sa deschida mesageria Gmail fara VPN (Virtual Private Network). 

Numerosi oameni de afaceri iranieni, a caror activitate s-a complicat deja din cauza sanctiunilor occidentale legate de programul nuclear iranian, ultilizeaza Gmail pentru a comunica si a face schimb de documente cu partenerii lor straini. 

Autoritatile iraniene au intrerupt temporar accesul la Google si la Gmail in februarie, din cauza alegerilor legislative din martie, iar retele sociale precum Facebook sau Twitter sunt frecvent blocate in Iran.