Apple a solicitat unui tribunal din California sa blocheze vanzarile noilor telefoane Samsung Galaxy Nexus care utilizeaza cea mai noua versiune Android, marca Google. Plangerea vizeaza patru incalcari de brevet de inventie printre care functia de cautare activata prin voce.

Lansarea oficiala a Galaxy Nexus era programata pentru luna septembrie 2011, insa a fost amanata in semn de respect pentru memoria co-fondatorului Apple, Steve Jobs. Galaxy Nexus este primul telefon care functioneaza pe baza celei mai noi versiuni Android, urmand sa fie adoptata si de HTC si Motorola care, de asemenea, se afla in dispute legale cu Apple.

Saptamana trecuta, Apple Inc. a intentat procesul impotriva Samsung prin care acuza incalcarea unor brevete care stau la baza unor aplicatii precum deblocarea telefonului prin glisare sau cautarea informatiilor din telefon prin comanda vocala.

Compania Google nu poate fi decat impartiala cand vine vorba de aceste constatari privind incalcarea brevetelor. Expertul in brevete Florian Meuller este de parere ca lupta se va da in functie de ce brevete se incalca.

Compania Samsung Electronic a declarat ca a luat la cunostinta dosarul pe care Apple l-a depus impotriva sa la tribunalul din California. Reprezentantii companiei spun ca "vor continua sa sustina drepturile lor de proprietate intelectuala si se vor apara impotriva plangerilor Apple pentru a reusi sa isi dezvolte inovarea si cresterea in tehnologia comunicatiilor”, scrie Reuters.

Prin noul proces intentat, Apple reia lupta impotriva adversarului sau sud-coreean, dupa ce in luna aprilie 2011 a acuzat Samsung de copierea ilegala a caracteristicilor de design dar si a pictogramelor de pe ecranele iphone-ulul si ale iPad-ului.

In plus fata de dosarele de la tribunalul californian, Apple si Samsung sunt implicate in alte 20 de lupte juridice in cel putin zece tari pentru suprematia pe piata telefoanelor mobile si a gadgeturilor.