Despre "telefonul cu miros", practic implementarea unui senzor capabil sa identifice compusi chimici din mediul inconjurator, s-a mai vorbit in acesta vara, cand a iesit la lumina ca cercetatorii de la University of California San Diego pregatesc o astfel de tehnologie pe banii guvernului american, ca o noua linie de aparare impotriva atacurilor cu arme chimice.

Tehnologia studiata de cercetatorii de la Cambridge este una similara, dezvoltata de aceasta data cu bani de la Nokia.

Grupul finlandez, care a pierdut trenul pe segmentul smartphone-urilor premium, cel putin pana la recent lansatul N8, tine astfel "sa-si arate muschii" si sa investeasca masiv in inovatie pentru a depasi concurenta odata cu urmatoarea generatie de gadget-uri.

Astfel, centrul de cercetare al Nokia de la Cambridge experimenteaza cu o noua modalitate de a controla dispozitivele mobile dincolo de deja popularele ecrane multi-touch care raspund la comenzi complexe efectuate prin atingere.

Pielea electronica este practic o suprafata senzoriala flexibila, care reactioneaza atat la deja uzualele comenzi prin atingere, cat si la gesturi acum neobisnuite, precum intindere, ciupire sau deformare, potrivit unui articol aparut pe blogul oficial al companiei finlandeze.

Un alt proiect la care lucreaza Nokia, la centrele de cercetare din Cambridge si Beijing, este cresterea functiilor ecranelor tactile existente prin electrovibratie, o tehnologie care ar putea ajuta telefonul sau gadget-ul respectiv sa ofere utilizatorului, la atingere, senzatia unor texturi.

Cercetatorii cred ca datorita acestor inovatii vor putea fi dezvoltati noi factori de forma pentru gadget-urile mobile, aducand totodata noi functii si utilitati. Spre exemplu, pielea electronica flexibila poate contribui la construirea unor noi dispozitive care pot servi, inclusiv ca accesorii vestimentare.

Autorii materialului noteaza ca aceste tehnologii sunt inca in stadiul de prototip, aplicatiile practice fiind inca indepartate.