Vanzatorii neautorizati ai ipad din Beijing si Shanghai au anuntat ca au fost nevoiti sa reduca preturile cu aproape 30%, in ultima saptamana, din cauza cererii mici. "Piata este saturata", a declarat un vanzator dintr-un mall specializat in aparatura electronica din Beijing.

Pe 16 martie, Apple a lansat iPad in 10 tari, dar nu a anuntat inca o data oficiala pentru China. Totusi, asa cum se intampla de obicei, IPad a aparut in magazinele din China la mai putin de o zi dupa ce a intrat in vanzare in Statele Unite, aparatele fiind aduse din America si Hong Kong.

Pretul celui mai scump model a scazut la Beijing, chiar in prima zi, de la 5.200 de yuani (825 dolari), la 4.500 de yuani. In decurs de trei zile, pretul a coborat la 3.700 de yuani.

La intrarea pe piata chineza a iPad2, pretul a fost de 8.000 de yuani, si a fost nevoie de aproape doua saptamani sa coboare la 3.000 de yuani, potrivit comerciantilor. "Oamenii devin mai rationali in privinta iPad. Vor sa astepte scaderea preturilor sau chiar lansarea oficiala", a declarat Xue Jinpeng, comerciant intr-un centru de tehnologie din Beijing.

Lipsa de entuziasm a cumparatorilor contrasteaza cu interesul pentru alte produse Apple. In ianuarie, compania a suspendat vanzarile de iphone prin magazinele proprii din China, dupa lansarea celui mai recent model.

Totodata, cererea redusa pentru iPad 3 contravine si cu asteptarile mari legate de performantele noii tablete. Compania de cercetare a pietei IDC a majorat saptamana trecuta estimarile privind livrarile de tablete PC la nivel mondial, cu 21%, la 106,1 milioane de unitati, sustinute de cererea puternica.

Anul trecut, livrarile de tablete in China au crescut de cinci ori, la 5,83 milioane de unitati, iPad avand o cota de piata de 70%. IDC a imbunatatit si estimarile referitoare la vanzarile de tablete din China din acest an, la 7,23 milioane unitati, dar a avertizat ca noile produse sunt lansate prea rapid pentru unii cumparatori.

Citeste si:

Fabrica low-cost a lumii devine cea mai eficienta piata din Asia. 9 lucruri care nu vor mai fi niciodata la fel odata cu sfarsitul Chinei ieftine GALERIE FOTO

Sfarsitul unei ere. “Uzina ieftina a lumii” devine un muncitor prea scump pentru statele dezvoltate