In tara in care una dintre cele mai periculoase ocupatii este sofatul, Guvernul se pregateste NU sa combata acest fenomen, ci sa salveze vieti omenesti. Viitorul sistem eCall nu va putea sa reduca numarul foarte mare al accidentelor rutiere din Romania, dar va incerca sa ajute victimele acestora.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Comunicatiilor si Societatii Informationale, sistemul eCall "urmareste reducerea numarului victimelor din accidentele rutiere, avand in vedere ca tara noastra se regaseste pe primele locuri din UE ca numar de accidente rutiere mortale."

Si iata ce presupune acest sistem eCall: "In cazul unui accident grav, autoturismele echipate cu eCall din orice tara europeana apeleaza automat 112 pentru a contacta cel mai apropiat centru de interventie. Prin intermediul apelului sunt furnizate informatii de baza despre accident, inclusiv zona exacta a acestuia, chiar daca niciun pasager nu este capabil sa comunice."

In comunicat nu se precizeaza insa ce inseamna "accident grav" si daca acest sistem eCall va apela automat sistemul de urgenta 112 si in cazul unei tamponari usoare, de exemplu.

De asemenea, nu exista detalii despre implementarea acestui sistem, respectiv costul unui asemenea echipament sau daca exista restrictii de instalare in functie de vechimea masinii.

Oricum, autoritatile sunt convinse ca sistemul eCall va reduce timpul necesar interventiei serviciilor de salvare cu 50% in zonele rurale si cu 40% in cele urbane. Conform estimarilor, vor fi salvate astfel in Europa, anual, pana la 2.500 de vieti.

In plus, "eCall va reduce numarul blocajelor rutiere si accidentelor secundare."

Acest sistem automat de apelare este unul nou in Europa, iar Romania a fost invitata sa faca parte din consortiul care va implementa faza pilot. Din grup fac parte 15 tari, printre care Austria, Finlanda, Germania sau Suedia.

De asemenea, Comisia Europeana "sustine financiar" programul pilot si campania de crestere a notorietatii prin Programul de Competitivitate si Inovatie.

Astfel, Romania va semna pe 4 mai 2010, la Bruxelles, "Memorandumul de intelegere privind implementarea sistemului eCall la bordul vehiculelor." La aceeasi data vor mai semna acest Memorandum si alte tari, precum Malta, Polonia, Belgia, Danemarca si Luxemburg.

Incont.ro este disponibil si in varianta pentru mobil: m.incont.ro!