Ca tabelele celor de la Samsung seamana cu ipad-ul de la Apple a observat toata lumea. Sau faptul ca pe cele doua asistente ale ultimelor smartphone-uri de la cei doi producatori le cheama Siri si Iris nu poate fi o simpla coincidenta.

Cine pe cine a copiat este greu de stabilit, in conditiile in care fiecare dintre cele doua companii isi acuza competitorul de furt.

In consecinta, razboiul dintre Apple si Samsung s-a dus, in acest an, nu numai in magazine, unde ambele companii numara produsele vandute, ci si in tribunale, unde atat Apple, cat si Samsung, au obtinut interzicerea vanzarii produselor concurentei in diferite zone ale lumii.

Ultima batalie a razboiului dintre cei doi gigranti IT s-a dat saptamana trecuta, cand un tribunal din Germania a respins acuzatiile Apple potrivit carora o tableta PC a Samsung ar arata ca o versiune a iPad, chiar si dupa ce a fost modificata in urma reclamatiei companiei americane.

"Potrivit judecatii curtii, acuzatul (Samsung n.r.) s-a indepartat suficient de modelul original, protejat de lege", a declarat judecatoarea Johanna Brueckner-Hofmann. Ea a precizat ca o decizie definitiva in acest caz va fi luata de curte in februarie.

Fa-ti un cadou "inteligent" de sarbatori. Top 10 cel mai bine cotate smartphone-uri din lume

Justitia germana a dat initial dreptate Apple, astfel incat Samsung a reproiectat tableta Galaxy Tab 10.1, numai pentru piata germana, si a numit-o Galaxy Tab 10.1 N.

Apple a contestat si aceasta noua versiune, cerand ca grupul sud-coreean sa nu aiba dreptul sa comercializeze produsul pe piata din Germania, cea mai mare din Europa.

Pe de alta parte, Samsung a facut noi reclamatii impotriva Apple in Germania, intr-un proces separat legat de standardele tehnologice din telecomunicatii.

Citeste si:

Gadgeturile care se anunta blockbustere in 2012. Cu ce vor revolutiona Apple si Google

Aproape 1 mld. dolari, pretul exclusivitatii. De ce va plati Google aceasta suma catre Mozilla