Oferta publica initiala (cu potentialul de a deveni una dintre cele mai mari din istorie) era asteptata sa aiba loc pana in aprilie 2012. Mai mult, unele zvonuri se refereau la o posibila listare la bursa chiar in 2011.

De ce vrea Zuckerberg sa mai astepte

Surse apropiate companiei au afirmat pentru Financial Times ca fondatorul si directorul general al Facebook vrea sa astepte pana in septembrie 2012 pentru a-si stimula angajatii sa se concentreze pe dezvoltarea produselor, si nu pe banii pe care i-ar putea incasa.

Alte companii noi de succes din online, precum Groupon si Zynga, au amanat ofertele publice initiale din cauza conditiilor dificile din ultimul timp de pe pietele financiare.

Planurile Facebook sunt stabilite in functie de agenda interna, au spus sursele.

"Nu exista niciun motiv sa se grabeasca. Compania nu are nevoie de acei bani. Este ceva mai usor sa te concentrezi ca firma detinuta privat. Vor deveni companie publica atunci cand vor fi pregatiti", comenteaza Lise Buyer, specialist care a consiliat Google in oferta publica initiala.

Peter Thiel, unul dintre cei mai importanti actionari ai Facebook, sustine ca, in general, este bine ca firmele din domeniul tehnologiei sa amane ofertele publice initiale cat mai mult posibil. El a dat ca exemplu gigantul online Google, care s-a listat abia dupa 6 ani de activitate, dupa ce s-a asigurat ca a castigat pozitia dominanta ca motor de cautare pe internet.

Google a depus primele raportari financiare in ultima zi permisa de reglementarile Comisiei pentru valori mobiliare din SUA (SEC), in aprilie 2004, si s-a listat in luna august a aceluiasi an.

Potrivit reglementarilor SEC, o companie care a acumulat mai mult de 500 de actionari trebuie sa inceapa sa prezinte public rezultatele financiare in primul trimestru al urmatorului an fiscal. Intreprinderile nu sunt obligate sa se listeze la bursa, insa multe dintre ele aleg sa profite de interesul starnit in randul investitorilor de primele rezultate financiare publice.

Facebook a depasit numarul de 500 de actionari in luna ianuarie 2011, odata cu intrarea bancii de investitii Goldman Sachs in actionariat. Compania va prezenta pentru prima data rapoarte financiare disponibile publicului in aprilie 2012.

O sursa apropiata Facebook a dezvaluit ca veniturile companiei in 2011 se apropie de cifra de doua miliarde de dolari. Informatiile publicate saptamana trecuta de Reuters arata ca veniturile retelei de socializare s-au dublat in prima jumatate a anului, la 1,6 miliarde de dolari.

Citeste si:

Capitala cea mai "verde" a Europei. Care sunt cele mai ecologice orase de pe batranul continent

Razboi in Europa. Cum vede Presedintia UE viitorul Uniunii, daca se prabuseste euro