Din totalul respondentilor, 50% sunt necasatoriti, surclasandu-i pe cei casatoriti sau pe cei care locuiesc cu partenerul (44%). Restul procentajului se imparte intre cei cu statutul de vaduv(a) si divortat(a), scrie Mediafax.

Ca si anul trecut, topul este dominat de utilizatorii cu varste intre 20 si 24 ani (22%), procentaj urmat de cei cu varste cuprinse intre 25 si 29 ani (16%), 30 si 34 ani (14%) si 40 si 49 ani (14%). Majoritatea respondentilor locuiesc in Romania (94%), urmati de cei din Republica Moldova (2%) si din Germania (0,2%). Principalele orase in care internautul roman isi petrece cel mai mult timp sunt Bucuresti (25%), Iasi (5%), Cluj (5%), Constanta (4%).

In 2010, majoritara este ponderea celor cu studii superioare - absolvent de facultate (34%) si studii post-universitare (15%). Pe de alta parte, 26% dintre respondenti sunt manageri de diferite niveluri si 24% studenti.

In ceea ce priveste venitul lunar, 19% dintre respondenti nu au un venit, aproximativ 25% castiga sub 1.000 de lei si peste 50% au salarii ce depasesc 1.000 lei. In contextul declinului economic, anul acesta doar 7,5 % dintre respondenti au venituri lunare de peste 1.000 de euro comparativ cu anul trecut cand 10% aveau astfel de castiguri. In cazul venitului familiei, ponderea celor cu venituri de sub 1.000 lei este de 20%.

Ca planuri de viitor, o treime dintre respondenti intentioneaza sa-si cumpere masina, in timp ce 44% detin deja un autovehicul. De asemenea, un sfert planuiesc achizitionarea unui apartament, tinand cont ca 8% au deja o casa de vacanta.

Utilizatorul roman prefera in continuare desktopul/ PC-ul intr-o proportie de 76%, procentaj dublu comparativ cu utilizatorii de laptop (44%). Telefoanele mobile sunt utilizate de 13% si smartphone-urile de 4% dintre respondenti.

In ceea ce priveste obiceiurile de consum ale internetului, utilizatorul roman intra cel putin o data pe zi pe internet (90%), de cele mai multe ori de acasa (90%) ori de la serviciu (34%). Cand navigheaza pe internet, atentia reprezentantilor de ambele sexe se indreapta in proportie de 72% catre ziare/ reviste online, 53% catre comunitati cum ar fi Hi5, LinkedIn sau Facebook, site-uri cu locuri de munca (43%) si site-uri auto (31%).

In offline, utilizatorul roman este interesat de domenii ca medicina, sanatate, alimentatie (46%), urmate de evenimente/ stiri despre Romania (45%), familie si viata de cuplu (37%), turism, calatorii (40%) si teste, jocuri, cuvinte incrucisate (32%). "Putem, astfel, corela creserea interesului fata de retelele sociale care promoveaza jocuri online prin afinitatea fata de acest ultim domeniu", a afirmat Mirel Palada, directorul Companiei de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB).

In timpul liber, majoritatea respondentilor prefera activitatile din cadrul locuintei - 70% navigheaza pe internet, iar 60% se uita la televizor, in detrimentul petrecerii timpului cu familia lor (59%) si a iesirii cu prietenii (54%). Cand aleg televizorul, prefera sa se uite la stiri (72%), filme (70%) si emisiuni de divertisment (44%).

"Este vorba de un subgrup bine definit - tinerii, aflati in perioada de viata de dinainte de intemeierea familiei, perioada in care s-au desprins de familia parintilor si nu si-au intemeiat inca familia proprie. Se afla practic intr-un stadiu de viata in care-si petrec timpul mai degraba singuri", a adaugat Mirel Palada.

Fata de anul trecut, topul preferintelor din consumul offline s-a modificat - cafeaua macinata nu se mai afla in topul preferintelor, fiind inlocuita de laptele dulce (43%) si de iaurtul simplu (40%). In continuare, un procent important din respondenti consuma tablete de ciocolata (39%), bauturi racoritoare acidulate (39%) si neacidulate - suc, nectar, juice - (37 %). In randul consumului de bauturi alcoolice, berea si vinul sunt preferate in proportie de 46%, respectiv 38%.

In ceea ce priveste achizitiile offline, utilizatorul de internet prefera produsele la reducere, informandu-se inainte de cumpararea lor si fiind putin influentat de reclamele TV. Ca factor decisiv in achizitie s-a identificat marca produsului, urmata de tara de origine, pret, dar si oferta din magazin.

Cercetarea destinata identificarii profilului utilizatorilor romani de internet realizata de trafic.ro contine atat indicatori demografici (varsta, sex, localizare geografica, venit, studii), cat ss date privind interese, stil de viata si comportament de consum al utilizatorilor. De asemenea, rezultatele sunt calibrate cu date din offline furnizate de catre Compania de Cercetare Sociologica si Branding (CCSB).

trafic.ro este primul serviciu de monitorizare si analiza in timp real a audientei web din Romania ce permite compararea performantei a peste 40.000 de site-uri din online-ul romanesc.

Studiul a fost realizat in perioada 25 mai - 20 iunie, pe 2.058 de site-uri din Romania, pe un esantion reprezentativ de 42.000 de respondenti.