"Este o zi istorica pentru internet si pentru cele aproape doua miliarde de persoane din lume care il utilizeaza", a declarat, miercuri, intr-o conferinta de presa, Rod Beckstrom, seful agentiei independente insarcinate cu reglementarea numelor de domenii pe internet - ICANN. 

"Internetul se va schimba pentru totdeauna", a spus acesta, care a explicat ca au fost depuse 1.930 de dosare de candidatura, din partea unor intreprinderi, asociatii si organizatii care doresc o anumita extensie de nume de domeniu, mai personalizata decat cele 22 omologate in prezent. 

Cele mai multe au venit din partea unor multinationale ca Apple, Mitsubishi sau IBM. Google a pus pe masa peste 100 de cereri, printre care se numara .google, .YouTube si .lol, populara abreviere pentru "laugh out loud". 

"Ne aflam la inceputul unei noi ere a inovatiei digitale, o inovatie care aduce noi activitati, noi instrumente de marketing, noi locuri de munca, noi modalitati de a comunica cu oamenii si de a transmite informatii", este de parere seful ICANN.  .

"Ele nu sunt imediat validate si unele cu siguranta nu vor fi validate. Niciun nume nu va fi validat inainte de a fi supus unei evaluari riguroase, obiective si independente", a mai spus acesta. 

Primele nume de domenii noi vor putea fi utilizate pana la sfarsitul primului trimestru al lui 2013. 

Cat costa solicitarea unei extensii de nume

Pentru a solicita o anumita extensie de nume de domeniu candidatii au platit 185.000 de dolari si vor mai plati 25.000 de dolari taxe anuale. 

ICANN, care a incasat peste 352 de milioane de dolari din taxele pentru depunerea dosarelor, justifica aceasta operatiune de inmultire a extensiilor de nume de domenii prin cresterea uriasa a numarului de internauti in lume - la circa 2 miliarde -, mai ales in Asia. 

Ce extensii vor fi la moda peste putin timp

Majoritatea cererilor (66%) sunt de natura geografica (.paris, .miami, .nyc).  Cea mai ravnita extensie pare a fi .app (de la aplicatie): 13 candidati o solicita, iar printre acestia se numara gigantii americani Google si Amazon. Cele doua companii se bat si pe extensia .book, in timp ce .blog este subiectul a noua dosare de candidatura. 

De asemenea, .pizza a suscitat "apetitul' a patru candidati, in timp ce gigantul francez L'Oréal si alte doua companii isi disputa .beauty.  Vatican a solicitat .catholic, in timp ce o companie turca revendica .islam. 

ICANN incurajeaza candidatii care doresc aceeasi extensie de domeniu sa incerce sa ajunga la un acord amiabil. In lipsa acestuia, extensia va fi scoasa la licitatie. 

America de Nord reprezinta mai mult de jumatate din aceste dosare - (911). Restul au fost depuse de Europa (675), regiunea Asia-Pacific (303), America latina (24) si Africa (17), informeaza Mediafax.

116 dintre dosare solicita extensii de nume de domenii care nu sunt in alfabetul latin. 

ICM Registry, societatea care administreaza numele de domeniu .XXX, a solicitat extensiile .sex, .porn si .adult.  Compania Directi, al carei sediu se afla in Dubai, a cheltuit 30 de milioane de dolari pentru a-si rezerva .law, .bank si .doctor. 

Initiativa ICANN a fost criticata, mai ales pentru ca obliga organizatiile sa cheltuie multi bani pentru a-si asigura controlul asupra numelor de domenii generice cu singurul scop de a evita ca acestea sa fie furate. Altii se tem ca anumite tari vor interzice categorii intregi de site-uri doar pe baza extensiilor lor.