Liviu Tudor, cel mai mare proprietar roman de birouri: "Ca investitor trebuie sa fii in Romania dupa criza. Va fi enorm de construit"

In cele 12 cladiri de birouri construite de Liviu Tudor cu investitii de 300 de milioane de euro lucreaza 20.000 de angajati ai HP, Renault, Alpha Bank sau Ericsson.  Liviu Tudor, proprietarul parcurilor de afaceri Novo Park din Pipera si West Gate din Militari, cu o suprafata inchiriabila cumu­la­ta de 150.000 mp, spune ca perso­nalul calificat si nivelul de salarizare com­petitiv transforma Romania in princi­pala tinta de investitii din regiune.  „Consider ca dupa criza trebuie sa fii ca investitor in Romania deoarece aici va fi enorm de construit. Cred ca Polonia va fi din ce in ce mai neatractiva, in conditiile in care gap-ul (diferenta – n.red.) lor fata de Occi­dent s-a redus spectaculos in compa­ra­tie cu restul tarilor din estul Europei, iar urma­toarea tara ca dimensiune este Roma­nia, unde cred ca va urma un nou trend al birourilor“, a declarat el pentru ZF.

Adevaratii „baieti destepti“ din afacerea despagubirilor: Nepotul lui Gigi Becali primeste o suma record de la ANRP (297 mil. lei) pentru un dosar de drepturi litigioase

Cumparatorii de drepturi litigioase, cu influente in mediul politic si de business, continua sa fie principalii beneficiari ai procedurii de retrocedare si sub guvernarea Ponta, in timp ce fostii proprietari asteapta la coada. ANRP a emis saptamana trecuta un titlu de despagubire in valoare record de 297,6 milioane de lei pentru o persoana care a cumparat un dosar de retrocedare. Ieri in presa a aparut informatia ca beneficiarul ar fi Vasile Geambazi, unul dintre nepotii lui Gigi Becali, iar surse oficiale au confirmat informatia pentru ZF.  Vasile Geambazi ar fi cumparat dosarul de retrocedare inainte de 2010 de la fostul proprietar de drept la un pret de circa 10%-20% din valoarea compensatiei si a obtinut in instanta despagubiri de 297,6 milioane de lei pentru 21 de hectare de teren situat in Voluntari, potrivit acelorasi surse. Romania a retrocedat mai mult decat oricare alt stat din UE, insa principalii beneficiari au fost cei care au cumparat drepturile litigioase de la fostii proprietari satui sa mai astepte, noteaza ZF.

Liber la contracte "cu dedicatie". Modul in care sunt cheltuiti banii publici, imposibil de urmarit

Companiile de stat si regiile din Romania nu mai trebuie sa faca licitatii publice: pot cumpara absolut orice, la preturi oricat de mari, fara ca sefii sa mai dea socoteala cuiva. Asta dupa ce, exact inainte sa isi ia vacanta, parlamentarii au modificat legea, sub pretextul ca licitatiile sunt greoaie si blocheaza institutiile bugetare.  Cu alte cuvinte, se "oficializeaza" achizitiile publice cu dedicatie si devine imposibil de urmarit modul in care sunt cheltuiti banii nostri in aproape 17.000 de companii si regii de stat. Un amendament adoptat de Camera Deputatilor da liber la "contractele cu dedicatie" pentru companiile de stat si regiile autonome, scrie site-ul stirileprotv.ro.

Heirup pentru Posta. Divizia de curierat vrea in topul jucatorilor

Poate Posta Romana, prin PrioriPost, sa redevina, in cativa ani, un jucator de top pe piata de curierat, dupa ani de zile in care a pierdut constant teren?  In asteptarea privatizarii, managementul Postei Romane construieste strategii care sa o transforme in „ceva mai profitabil“. Si nu este deloc o sarcina usoara, daca se ia in calcul faptul ca, in luna mai, pana la expirarea termenului-limita, niciun investitor nu a cumparat caietul de privatizare. Una dintre aceste strategii se refera la impunerea PrioriPost pe piata furnizorilor de servicii de curierat rapid, in rand cu FAN Courier, TNT si toți ceilalți mari operatori. „PrioriPost are capacitatea sa devina, pentru Posta Romana, ceea ce este acum DHL pentru Deutsche Post“, face o scurta precizare Octavian Badescu, numit recent director al diviziei de livrari rapide a Postei Romane, prin programul „CEO Privat la Stat", arata Capital.

Fratii Horpos, noii regi ai asfaltului. Cum a ajuns Straco liderul constructorilor romani cu afaceri de 200 mil. €

Constructorul bucurestean Straco Grup, controlat de fratii Alexandru si Traian Horpos, si-a majorat rulajul de aproape zece ori in ultimii sase ani, ajungand in 2012 la afaceri de aproape 196 de milioane de euro, arata calculele ZF pe baza informatiilor transmise de Registrul Comertului.  De altfel, 2012 a fost cel mai bun an pentru Straco Grup, care a construit autostrazi precum Deva - Orastie, avand in vedere ca businessul companiei s-a majorat cu 123% in euro fata de anul precedent, scrie ZF.

Cine plateste cel mai scump RCA din Romania

Tinerii sub 35 de ani care conduc in orase mari, mai ales din estul tarii, platesc o prima anuala pentru RCA cu pana la 70% mai mare decat alte categorii de soferi. Sursa diferentelor este frecventa mare a daunei. Cresterile importante ale daunelor, precum si impo­sibilitatea de a majora sub­stantial preturile fara a pier­de cota de piata,  determina societatile de asigurare sa isi selecteze din ce in ce mai atent clientii. Segmentarea clientelei, cum este numita in termeni de specialitate, a devenit o procedura la moda chiar si pentru companii care, in mod traditional, vand polita obligatorie de raspundere civila auto la preturi cu mult sub media pietei. In analiza Capital, rezulta ca cei mai afectati de aceste schimbari sunt tinerii cu varsta sub 35 de ani, persoanele care au carnet de conducere de mai putin de cinci ani  si soferii care conduc in orasele din estul tarii. Dinn selectia clientelei castiga, pe de alta parte, soferii experimentati, cu varste de peste 55 de ani, care conduc in orase din vestul tarii, scrie Capital.

Sefa pe CEE a Dell: Multi clienti pun inca pretul pe primul plan, nu se gandesc la beneficiile pe termen lung 

Toti clientii sunt diferiti, fiecare are propriile nevoi, dorinte si personalitate. Cu toate acestea, mare parte dintre ei inca sunt interesati in primul rand de pret, gandindu-se abia ulterior la beneficiile pe termen lung pe care il pot aduce tehnologiile. Daca ar avea puterea de a schimba un lucru la consumatori, pe plan global, Anja Monrad, director executiv si manager general al Dell in regiune, spune ca i-ar convinge pe acestia sa urmareasca mai mult valoarea, calitatea si avantajele finale, si mai putin investitia initiala. Conceptul de "bring your own device" (a iti aduce la birou propriile echipamente - n.r.) “va prinde din ce in ce mai mult” in mediul de business, incurajat fiind de multiplele lansari tehnologice de pe piata si a nevoii de confort in crestere a angajatilor, considera managerul Dell, potrivit Wall-Street.ro 

Somajul din Spania incepe sa scada datorita angajarilor sezoniere

Numarul celor aflati in evidentele nationale pentru ca sunt in cautarea unui loc de munca a scazut in iunie, in Spania, conform BBC News. Motivul este acela ca firmele au inceput sa faca angajari pentru varful de sezon. Statisticile oficiale arata ca 4,76 milioane de oameni sunt acum inregistrati drept someri, o scadere cu 2,6%, comparativ cu luna mai. Cu toate acestea, lasandu-i la o parte pe cei care au primit un loc de munca temporar, pe perioada verii, numarul somerilor a crescut de fapt cu aproape o mie de persoane. Oficialii sunt insa optimisti, subliniind ca niciodata rata somajului nu a scazut atat de mult intr-o singura luna. "Punctul cheie este mai degraba nivelul, decat schimbarile lunare. Va mai trece mult timp pana cand somajul din Spania se va apropia de niste valori normale", atrage atentia economistul Jonathan Loynes.

Revoltele din Egipt fac ca pretul la petrol sa creasca vertiginos 

Barilul de petrol a ajuns marti la aproape 100 de dolari, in timp ce traderii se tem ca tensiunile din Egipt s-ar putea extinde in Orientul Mijlociu, scrie CNN Money. Deocamdata, cea mai vizibila crestere este in Statele Unite, unde preturile inregistrate marti dupa-amiaza, de 99,5 dolari barilul, au fost cele mai mari din ultimul an. Productia de petrol din Egipt este neglijabila, insa tara controleaza Canalul Suez si conductele petrolifere, ce transporta cantitati impresionante in fiecare zi.  In plus, Egiptul este una dintre cele mai mari si mai puternice natiuni din Orientul Mijlociu si Nordul Africii, acolo unde se gaseste aproximativ o treime din productia de petrol mondiala. “Cea mai mare teama este ca tensiunile vor duce la majorarea preturilor la producatori”, spune Matt Smith, analist la Summit Energy, Louisville, Kentucky. Protestatarii cer alegeri democratice in Egipt si retragerea presedinteui.

Ultima achizitie Yahoo!: start-up-ul ce transforma pozele in clipuri video

Yahoo! a achizitionat Qwiki, un start-up aflat in spatele unei aplicatii pentru iPhone, care permite utilizatorilor sa isi transforme automat pozele, muzica si videoclipurile in filmulete scurte, transmite BBC. Compania pare sa fi iesit la o runda de cumparaturi, dupa ce recent a mai preluat si serviciul de blogging Tumblr si Bignoggings Productions, care este specializat in crearea aplicatiilor cu tematica sportiva, pentru iPhone. Yahoo! nu a dorit sa faca publica suma la care s-a incheiat ultima tranzactie, insa, potrivit blogului de tehnologie AllThingsD, contractul s-ar fi ridicat la 40 - 50 de milioane de dolari. "Vom continua sa sprijinim aplicatiile Qwiki si echipa lor ni se va alatura la birourile noastre din New York, pentru a regandi impreuna modalitatea in care putem transmite povesti", a anuntat compania intr-un comunicat de presa.