Cati oameni au beneficiat de pensie privata in Romania si cat a incasat fiecare

Din 2008, de la lansarea pensiilor administrate privat, si pana la finele lui iulie 2014 peste 1.300 de persoane au incasat, in urma pensionarii in conditii normale, banii pe care i-au acumulat in conturi. Suma medie platita ajunge la aproximativ 3.400 de lei. „In perioada 2008-iulie 2014 au existat 1.324 de beneficiari care au incasat, in total, 4,54 milioane lei in urma pensionarii”, informeaza Autoritatea de Supraveghere Financiara (ASF). Aceasta inseamna ca fiecare dintre cele 1.324 de persoane a avut in cont, in medie, aproximativ 3.430 de lei, aceasta fiind suma totala incasata, nu valoarea lunara a pensiei, scrie www.economica.net.

Autostrazile lui Manole (Basescu, Mitrea, Dobre, Berceanu, Boagiu, Sova si restul)

Proiectele de infrastructura din Romania, si in special de autostrazi, par a fi o piatra de moara la fel de grea pentru ministrii transporturilor din Romania ultimilor 25 de ani, cum a fost ridicarea manastirii Argesului de catre mesterul Manole, sub amenintarea lui Negru-Voda. Paradoxal, Romania are una dintre cele mai performante retele de internet din Europa datorita faptului ca investitiile in acest sector au inceput tarziu, cu tehnologii moderne, in timp ce infrastructura rutiera pare incremenita in „epoca dial-upului“, cu scartaitul si viteza anilor ’90, comenteaza Ziarul Financiar.

Topul celor mai mari constructori din Romania

Anul trecut topul celor mai mari constructori s-a modificat. Austriecii de la Alpine, care in 2012 ocupau pozitia a sasea in top, au parasit clasamentul ca urmare a falimentului international, Build Corp, firma milionarului George Ivanescu – constructorul de casa al lui Iulian Dascalu, a cazut de pe locul sase pe locul 31 in top, iar Rotary Constructii, a omului de afaceri Mihai Rotaru, a iesit din top si ocupa pozitia 11, dupa ce in anul anterior era pe locul noua, potrivit unui clasament realizat de IBC Focus si furnizat in exclusivitate www.capital.ro.

Lectia site-urilor de reduceri: nu tot ce merge in SUA functioneaza "copy-paste" pe meleaguri mioritice

Site-urile de reduceri, asa-zisele “clone Groupon”, au reprezentat timp de doi-trei ani speranta multor intreprinzatori si oportunisti romani care au considerat ca se pot imbogati peste noapte. Din 2011 lucrurile s-au schimbat insa radical si iata ca in prezent doar o mana din cele peste 100 de site-uri de cupoane au supravietuit. Boom-ul site-urilor de reduceri a fost orchestrat de Groupon, companie internationala care in 2012 refuza o oferta de 6 miliarde de dolari din partea Google. Pe atunci era rasfatata Wall Street, curtata si imitata pe toate meridianele.Probabil acum si-ar fi dorit sa fi acceptat oferta Google, avand in vedere ca, pentru a supravietui, compania internationala este in prezent nevoita sa isi regandeasca aproape complet businessul, noteaza www.wall-street.ro.

Locul unde carburantul costa 2,84 lei! Este cel mai ieftin din Romania!

Singurul carburant care a scapat de supraacciza la carburanti este GPL-ul. Locul unde exista cel mai ieftin GPL din tara noastra este Statia Nr.1 Calarasi a Petrom, situata la Str. Prelungirea Bucuresti nr.1, la intrarea in municipiul Calarasi. Conform site-ului gazonline.ro, la aceasta statie, un litru de GPL costa 2,84 de lei. Tot aici se afla si cea mai ieftina benzina premium. Un litru de extra 99 costa 6,53 de lei. Conform sursei citate, locul in care se gaseste cea mai ieftina benzina este statia Petrom de pe soseaua Alexandriei, nr 166, unde un litru de benzina 95 costa 5,97 de lei, iar cea mai ieftina motorina se afla pe Statia SC Gama Light Trading SRL, Sos. Bucuresti - Urziceni, nr.249, potrivit www.capital.ro.

Euro a coborat la minimul ultimelor 14 luni fata de dolar. BCE a redus dobanda cheie la 0,05

Banca Centrala Europeana a coborat joi dobanda de politica monetara la nivelul minim record de 0,05%, de la 0,15% anterior, si a redus rata la depozitele constituite de banci de la -0,1% la -0,2%, pentru a incuraja bancile sa plaseze banii in noi imprumuturi, in loc sa ii tina in conturile BCE. Majoritatea analistilor se asteptau ca BCE sa mentina ratele dobanzilor la nivelul din iunie, doar sase dintre cei 57 de economisti consultati de Bloomberg au anticipat taierea acestora.

NATO va oferi Ucrainei un ajutor de 15 mil. euro, pentru reforme in domeniul Apararii. Unele state ar putea furniza Kievului arme letale

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a anuntat joi seara ca Alianta Nord-Atlantica va oferi autoritatilor de la Kiev un ajutor in valoare de 15 milioane de euro pentru reformele din domeniul Apararii, relateaza agentia rusa Itar-Tass. "Vom acorda Ucrainei un ajutor in valoare de aproximativ 15 milioane de euro", a declarat Rasmussen, la Summitul NATO din Tara Galilor. "Aceasta suma va fi distribuita prin patru fonduri", a adaugat la randul sau presedintele ucrainean, Petro Porosenko.

Slovacia se ridica impotriva sanctiunilor impuse de UE Rusiei, sustinand ca perturba exporturile tarii catre Moscova

Premierul slovac, Robert Fico, a cerut joi o limitare a dispozitivului noilor sanctiuni propuse de Comisia Europeana (CE) impotriva Rusiei, acuzata de interventie militara directa in Ucraina, relateaza AFP, potrivit Mediafax. "Cerem ca unele bunuri care figureaza pe lista sa fie suprimate, pentru ca noi sa le putem exporta spre Rusia", a declarat Fico, la sfarsitul unei reuniuni a Guvernului sau.