Ce surprize ii asteapta pe bancheri. Nicolae Cinteza, seful supravegherii din BNR: “Actionarii vor plati mult mai mult pentru greselile conducatorilor de banci”

Abordarea pe care o va avea Directia Supraveghere din BNR in raport cu bancile va fi diferita incepand de anul acesta, orice derapaj in controlul riscului, inclusiv al riscurilor operationale, urmand sa fie penalizat mult mai dur mai ales in cazul in care conducatorii unei banci vizate nu raspund solicitarilor de remediere, afirma Nicolae Cinteza, directorul Supravegherii, scrie Ziarul Financiar.

„Nu vom mai vorbi doar de sanctiunea X sau Y, ci ne vom completa masurile de corectie cu ceva mult mai dur: majorarea cerintei de capital. Acolo unde indentificam risc sporit, majoram cerinta de capital. Daca cumva nu se raspunde solicitarii noastre, mi se pare absolut normal sa protejez deponentii: nu mai permitem bancii in cauza sa atraga resurse; ii interzicem sa mai ia depozite. Si nu vom avea nicio retinere sa luam o asemenea decizie“, afirma Cinteza. Recunoscut ca un adevarat „zbir“ al sistemului, care le da emotii chiar si oficialilor bancilor-mama, le va cere din nou institutiilor de credit sa-si auditeze anumiti parametri financiari raportati la 30 iunie, fiind preocupat ca evaluarea colateralului si a altor active sa fie cat mai apropiata de realitatea pietei.

Primul «baiat destept» intrat in insolventa

Proprietarul Petprod, primul trader de energie intrat in insolventa in Romania, spune ca a iesit joia trecuta din insolventa dupa ce Curtea de Apel a casat decizia Tribunalului Bucuresti din decembrie anul trecut, potrivit Capital.ro. Petprod a ajuns sa fie declarata insolventa de catre judecatorii Tribunalului Bucuresti ca urmare a cererii facute de Alpha Bank in 8 octombrie 2012. La acea data Jack Cutisteanu, directorul general si proprietarul companiei, declara pentru Capital ca este surprins de actiunea bancii si explica aceasta situatie printr-un conflict mai vechi ce se deruleaza in justitie intre Petprod si Alpha Bank.

Antreprenor: “As taxa toate bauturile carbogazoase si alimentele fast-food de pe piata”

Absolvent al Politehnicii din Bucuresti si chimist de meserie, Daniel Guzu (foto), antreprenor si proprietar al companiei producatoare de materiale pentru constructii Duraziv si al grupului Natura - specializat in productia de vinuri, sucuri naturale si gemuri de fructe, spune ca ar incuraja autoritatile sa suprataxeze producatorii de bauturi racoritoare de pe piata, dar si companiile care vand mancare tip fast-food. “As pune acciza pe toate bauturile carbogazoase existente pe piata locala. Sunt produse nesanatoase, care dauneaza organismului. Cu banii pe care i-as obtine de pe urma acestor taxe as investi masiv in domeniul educatiei, in special cel alimentar, pentru ca, din pacate, romanii nu stiu sa manance sanatos”, a declarat omul de afaceri in cadrul unui interviu acordat Wall-Street.ro.

In viziunea antreprenorului roman, o alta parte a banilor rezultati ca urmare a suprataxarii alimentelor nesanatoase ar putea fi reprezentata de alocarea unor subventii pentru producatorii de fructe si legume si incurajarea acestora in dezvoltarea unui mediu mai sanatos pentru romani, in acest fel fiind evitate importurile masive a acestor alimente.

Cum sa ajungi milionar in euro cand in magazin iti intra doar zece clienti pe zi

Marca Hugo Boss a „renascut" la inceputul lui 2009, printr-un act de curaj al unor tineri. Daca pana atunci clientii brandului cumparau haine fara sa se limiteze la pret, in timpul crizei ei au ajuns sa cumpere produse de lux mai mult „de nevoie". Ce sanse are sa creasca un brand in ale carui magazine intra, in medie, zece clienti pe zi?

"Pretul pe care il are o tinuta completa a unei persoane imbracate <<bine>> este cuprins intre 4.000 si 5.000 de lei", observa Andrei Alecu, unul dintre proprietarii Future Fashion International, companie proprietara a francizelor Hugo Boss de pe piata autohtona, citat de Business Magazin. In experienta de trei ani pe care o are in conducerea celor doua magazine - din Constanta si de pe Calea Victoriei -  a observat ca romanii se afla cu mult in urma mediei europene in ce priveste cheltuielile pentru haine, mai ales in ce ii priveste pe barbati. Astfel, el apreciaza ca „domnii de la noi prefera imbracamintea confortabila, spre deosebire de doamne, dispuse sa faca un efort financiar pentru a cumpara ce le place„. La acest aspect se adauga si faptul ca „lumea nici nu mai are bani ca acum patru-cinci ani de zile". Aceste argumente ar putea justifica scaderea cu 10% a cifrei de afaceri a companiei, la 1,5 milioane de euro in 2012 fata de 1,7 milioane de euro anul anterior, potrivit Business Magazin.

Cum ridici o afacere de la zero in Romania, care se bate cu Posta si care devine lider pe piata de curierat

A absolvit Dreptul, dar nu a profesat niciodata in domeniul pentru care s-a pregatit. A intrat in afaceri intamplator, ideea apartinandu-le unor vechi prieteni si colegi de scoala, iar contributia lui initiala a fost masina personala cu numele de scena „Furia Verde”. Spune despre compania pe care a fondat-o ca „a fost ca o femeie frumoasa, care s-a lasat greu cucerita”, dar pe care a reusit s-o cucereasca, judecand dupa cifra de afaceri de 54,7 milioane de euro, in 2012.

Felix Patrascanu a infiintat FAN Courier in 1998, impreuna cu fratii Adrian si Neculai Mihai, cu care a invatat la aceeasi scoala primara si au fost si vecini. Domeniul ales a fost unul intamplator, el fiind absolvent de studii juridice, scrie Incont.ro.

Posta Romana a castigat un contract cu Ministerul Justitiei estimat la 37,5 milioane de lei

Posta Romana a castigat licitatia organizata de Ministerul Justitiei pentru servicii de prezentare, prelucrare si expediere a actelor de procedura pentru instantele judecatoresti, contract estimat de institutie la 37,5 milioane de lei, fara TVA, au declarat pentru Mediafax surse din companie. Alaturi de Posta Romana, la licitatie s-a mai inscris si Postmaster SRL Bucuresti, companie controlata de operatorul national de servicii postale din Austria, Austrian Post Group, potrivit datelor publicate pe www.e-licitatie.ro. Aceste servicii au fost asigurate si pana acum de Posta Romana. Potrivit caietului de sarcini, contractul va avea o durata de 12 luni, informeaza Mediafax.ro.

Cel mai bogat polonez cauta petrol in Romania

Jan Kulczyk, cel mai bogat om de afaceri din Polonia, cu o avere estimata la 3,5 miliarde de dolari, vrea sa cumpere o exploatare de petrol in Romania, noteaza Economica.net. Compania canadiana Kulczyk Oil Ventures, controlata de Kulczyk Investments, detinuta la randul ei de polonezul Jan Kulczyk, a semnat luna trecuta un acord pentru preluarea companiei Winstar Resources, care detine 60% dintr-un perimetru concesionat pentru explorarea si exploatarea petrolului la Satu Mare. Termenul de finalizare a tranzactiei este iunie 2013. Partenerul Winstar Resources in proiectul din Romania este Rompetrol. Activitatea principala a Winstar este concentrata in Tunisia, unde detine patru licente pentru exploatarea petrolului si a gazelor, iar activele totale ale companiei au fost evaluate la 112 milioane de dolari.

Bancile dau in judecata companiile de stat portugheze
 
JP Morgan si Banco Santander au lansat un atac impotriva companiilor de stat portugheze, in timp ce scandalul asupra unor contracte derivate, pe care guvernul de la Lisabona le-a descris drept “toxice”, se intensifica, arata cotidianul britanic Financial Times. Cele doua banci a anuntat miercuri ca au intentat procese impotriva Lisbon, Porto Metro si a companiei care se ocupa de administrarea rezervelor de petrol ale Portugaliei. Totul a inceput dupa ce Maria Luis Albuquerque, secretarul trezoreriei portugheze, a declarat in aprilie ca Lisabona va incepe actiuni pe cale legala impotriva bancilor, dupa ce nu s-a reusit o renegociere a contractelor intre cele doua parti. Acuzatiile din Portugalia sunt asemanatoare cu cele din Italia si Marea Britanie, unde tribunalele au decis recent impotriva bancilor, din cauza unor vanzari problematice de derivate. Institutiile bancare vindeau produse companiilor detinute de stat, pentru a le face sa nu mai urce ratele dobanzilor, potrivit FT.

In afaceri, femeile sunt mai etice decat barbatii
 
Femeile sunt mai putin dispuse sa faca anumite compromisuri atunci cand vine de vorba de etica la locul de munca, arata un studiu citat de CNN. O analiza realizata de cercetatorii de la Wharton School, Universitatea din Pennsylvania, arata ca femeile sunt mai putin inclinate sa isi sacrifice valorile morale pentru bani sau statut social. Femeile asociaza zona de afaceri cu imoralitatea si aceasta este o posibila explicatie pentru care la programele de MBA exista un dezechilibru mare de gen in numarul participantilor. “Sa faci treaba bine, si sa o faci bine din punct de vedere moral, nu sunt doua lucruri care sa se suprapuna mereu, dar cred ca aici observam o situatie interesanta pentru companii, care pot atrage femeile talentate, daca actioneaza mai etic”, spune Jessica Kennedy, coordonatorul studiului.

Boeing reia livrarile de avioane Dreamliner 787
 
Boeing a anuntat ca a reluat livrarile modelului Dreamliner 787, dupa ce incidentele grave care au pornit de la problemele cu bateria aeronavelor au tinut la sol intreaga flota, scrie BBC. Boeing a livrat deja un avion modificat catre All Nippon Airways din Japonia, care va relua zborurile Dreamliner la 1 iunie. Unul din cele doua avioane care au intampinat probleme apartinea companiei Japan Airlines. Administratia Federala a Statelor Unite a dat pe 19 aprilie unda verde bateriilor modificate, asa ca Boeing a putut sa introduca noul model in aeronave. Bateriile functioneaza acum la o temperatura mai scazuta si sunt amplasate in interiorul unor cutii de otel inoxidabil, prevazute cu o teava de ventilatie ce are iesire directa in afara avionului, reducand riscul unui nou incendiu.

Aston Martin lanseaza Vanquish, noul varf de lance al companiei
 
Noul model al Aston Martin are un motor V12 de sase litri si o cutie cu sase viteze, genul de masina care intoarce multe capete pe strada. Pretul masinii, cea mai buna din gama producatorului, incepe de la 280.000 de dolari, potrivit Bloomberg. Anul acesta Aston Martin celebreaza cea de-a o suta aniversare, trecand in timp prin mainile mai multor proprietari, inclusiv Ford Motors, o companie petroliera si un grup de investitori cu sediul in Kuweit. Compania continua sa produca aproximativ 4.000 de masini sport anual, printre care modelele Vanquish coupe (280.000 dolari), Rapide S in patru usi (200.000 dolari) sau DB9, in varianta coupe si decapotabila (de la 185.000 de dolari).