Romania, pe ultimele locuri intr-un top al statelor lumii dupa capacitatea de a face fata schimbarii

Romania ocupa locul 61 din 90 intr-un top mondial al capacitatii statelor de a face fata si a se adapta schimbarilor si se remarca prin decalajul mare dintre rezistenta populatiei si cea a companiilor si guvernului, potrivit Ziarului Financiar.

„Niciun guvern, nicio afacere sau societate nu este imuna la schimbare. Fie ca este vorba de socuri negative pe termen scurt precum dezastrele naturale sau instabilitate sociala, fie ca e vorba de oportunitati de schimbare pe termen lung si riscuri precum tehnologiile sau cresterea si competitia de pe pietele emergente, singura certitudine sunt presiunile care produc schimbari, sunt tot mai multe si ne afecteaza pe toti“, se arata in comentariile care insotesc clasamentul, realizat de KPMG.

Firma de cercetare a pietei noteaza ca felul in care o tara raspunde la schimbare, o anticipeaza, o atenueaza, se dezvolta si profita de aceasta are un impact semnificativ asupra capacitatii de a obtine crestere economica sustenabila si asupra modului in care bunastarea este raspandita in randul oamenilor. La realizarea clasamentului, KPMG a folosit un indicator bazat pe capacitatile de a face fata schimbarilor negative sau de a folosi oportunitatile oferite de schimbari ale companiilor, atat de stat cat si private, ale guvernului si institutiilor publice si ale cetatenilor si societatii civile. Dupa primul si al doilea criteriu, Romania ocupa locurile 71, respectiv 73, iar in functie de ultimul, cel al capacitatilor societatii civile, locul 39.

Florin Talpes, Bitdefender: „Atentie! Atunci cand piata este atat de dinamica, daca nu inveti repede, mori”

Florin Talpes este unul dintre cei mai relaxati antreprenori din Romania; ii place sa faca analogii, sa glumeasca si sa isi aminteasca lucruri de la inceputul business-ului sau, Softwin, lansat in 1990. Este, fara indoiala, unul din top 3 antreprenori in IT din Romania si, in interviul acordat Wall-Street.ro, a detaliat planurile sale de viitor, oferind totodata sfaturi mai tinerilor intreprinzatori romani.

Imbracat intr-o vesta si camasa, lejer si vertical, intra in sala de sedinte din sediul BitDefender unde urma sa purtam dialogul. Nu ne-am mai vazut de doi ani si il intreb cum se simte, ce s-a schimbat. “Ocupat, ocupat! Ne pregatim pentru viitor! Ce urmeaza…? 2014 urmeaza!”, spune el, zambind.

Incepem interviul in forta, intrebandu-l daca, urmand modelul lui Radu Georgescu, are planuri de exit sau de listare pe bursa. “Nu, eu personal nu am planuri de exit”. Continua prin a detalia raspunul printr-o paralela intre ce inseamna sa fii antreprenor in serie si, de cealalta parte, sa construiesti un business de familie. “Atunci cand e vorba de intreprindere in serie, construiesti un brand personal. Apoi, e vorba de o atractie a Romaniei in randul celor ce vor sa investeasca in start-up. Personal, iti cresti o anumita reputatie, esti bine vazut si apreciat, iar ideile pe care le pui pe masa sunt luate in seama imediat atunci cand discuti cu cercul de investitori. Apoi, cercul de investitori are «luminitele aprinse» in ceea ce priveste startup-urile care origineaza din Romania si se uita cu mai multa atentie”, detaliaza el.

Abonamentele medicale castiga lupta cu asigurarile private de sanatate. Ce obtine pacientul?

Milioane de pacienti romani se trateaza in clinici si spitale private locale ca urmare a cresterii pietei de abonamente medicale. Reforma din sistemul medical de stat, cresterea puternica a pietei de asigurari private sau bugetul alocat de catre pacient pentru sanatate genereaza discutii aprinse, in cadrul carora fiecare echipa are partea ei de dreptate, noteaza Business Magazin.

Abonamentele de sanatate au o istorie de aproape 18 ani in Romania. Ele au facut practic cunostinta pacientilor cu serviciile de medicina in cadru privat, iar cresterea numarului de companii care au oferit asigurarea ca beneficiu angajatilor a condus la dezvoltarea pietei pana la o valoare de peste 200 de milioane de euro. Intre timp, serviciile s-au rafinat, asteptarile pacientilor au crescut, iar asigurarile private de sanatate, principala formula utilizata in tarile vest-europene, reprezinta in Romania o piata cu o valoare de 10% din cea a abonamentelor. Vorbim despre o preferinta a pacientului, despre diferente in cadrul legislativ sau despre jucatori mai agresivi sau mai putin interesati de piata locala?

„Ii felicit pe cei care au lansat abonamente medicale, pentru ca au creat o piata“, spunea Theodor Alexandrescu, presedintele Metropolitan Life, in deschiderea evenimentului ZF Pharma, organizat in luna septembrie de Ziarul Financiar. Discutia legata de dilema asigurari versus abonamente a fost subiectul principal al anului in industria serviciilor medicale private, unde asiguratorii incearca sa isi ofere serviciile intrand intr-o competitie dura cu oferta facuta de clinicile private, care vand abonamente medicale in special catre companii.

Sfaturile oamenilor de afaceri pentru noua generatie de antreprenori: "Nu-ti permiti un manager bun? Fa-l partenerul tau", "Unui om care creste odata cu compania, ii cresc si nevoile, nu doar salariul"

Banii sunt importanti in demararea unei afaceri, sustin oamenii de business din Romania. Ce se intampla insa in cazurile in care ideile bune exista, nu si resursele financiare? Cei cu spirit antreprenorial vor reusi sa gaseasca o cale de a face rost de fonduri, e de parere Camelia Sucu, una dintre cele mai cunoscute femei de afaceri de pe plan local. „Te duci catre un business angel sau cauti la un fond de investitii. Nu-ti permiti un manager bun, pe care sa-l platesti bine? Fa-l partenerul tau, propune-i sa trageti la aceeasi caruta”, a declarat aceasta in cadrul Conferintei Internationale Femei in Afaceri, potrivit Incont.ro.

Camelia Sucu, fondatoarea brandului de mobila Class Living, a explicat in cadrul evenimentului care a avut loc, joi, in Bucuresti, ca multi tineri aflati la inceput de drum in business se plang de lipsa banilor si, ca uneori, pun acest lucru pe seama nerealizarilor profesionale. „Daca ai spirit antreprenorial, o sa gasesti o cale sa faci rost de bani. Du-te catre un business angel, cauta la un fond de investitii”, a punctat Sucu.

De aceeasi parere a fost si Rucsandra Hurezeanu, fondatoarea brandului Ivatherm, unul dintre principalii jucatori din industria dermato-cosmeticelor din Romania, care exporta si in Asia. Hurezeanu, care a marturisit ca nu si-a dorit dintotdeauna sa devina antreprenor, spune ca banii sunt vitali in pornirea unui business, dar ca exista mai multe cai de a-i obtine. „O parte din afaceri se pornesc cu bani de la banci, altele cu capital propriu. Eu am avut norocul sa pornesc cu banii familiei mele. Uneori, negocierile sunt la fel de dure chiar si-n familie, pentru ca ceilalti membri trebuie sa-ti impartaseasca viziunea”, a precizat ea.

La ce pret se va vinde Romgaz. Primele estimari ale brokerilor si analistilor

Primele estimari plaseaza pretul final de vanzare a actiunilor Romgaz pe tot intervalul cerut prin oferta, desi cele mai multe se apropie de limita minima. Analistii nu se hazardeaza la prognoze privind gradul de suprasubscriere, noteaza Economica.net.

„Pretul final in oferta publica initiala (IPO) de vanzare a actiunilor Romgaz va fi probabil in jumatatea de sus a intervalului de preturi cerute. Acestea sunt realiste si faptul ca nu s-a decis cu precizie cat anume se va vinde la Londra este un semn de flexibilitate si realism", a raspuns Dragos Neacsu, presedintele executiv al Erste Asset Management Romania, pentru Economica.net.

Oferta va incepe in intervalul de pret de 24-32 de lei pe actiune. Statul ar urma sa obtina intre 1,38 si 1,85 miliarde lei (intre 311 si 415 milioane de euro). Subscrierile din oferta Romgaz vor incepe practic marti intrucat legislatia prevede o perioada de doua zile lucratoare intre aprobarea prospectului si lansarea operatiunii.

"De luni se vor putea face subscrieri, care vor incepe sa fie operate in sistem abia de miercuri. Pana atunci se vor deschide conturi, se vor face lucrurile premergatoare. Oricum, pana miercuri nu puteam face o comunicare privind situatia subscrierilor. Bancile si consultantii implicati in acest proces ne-au dat asigurari ca nu va fi nicio problema sa procedam asa", a spus Gabriel Dumitrascu, seful Directiei de privatizari din Departamentul pentru Energie, pentru Agerpres.

Cererea pentru masinile automate, impulsionata de imbatranirea populatiei in Japonia

Masinile care se conduc singure, promise de Google si alti producatori internationali, ar putea sa nu fie pe placul tinerilor care isi doresc o mai mare independenta cand vine vorba de condus. In schimb, un alt public se poate arata interesa de acest segment, si anume persoanele mai in varsta, informeaza Bloomberg.

Pentru producatori, siguranta este unul din factorii cheie cand vine vorba de constructia autoturismelor, mai ales ca 90% din accidente au loc pe fondul unor greseli umane. “Persoanele in varsta sunt adesea privite drept victime ale accidentelor din trafic. Cu toate astea, recent un numar tot mai mare de accidente a fost produs tocmai de catre ei”, spune Moritaka Yoshida, managing officer la Toyota. In Japonia, tara cu cea mai mare rata a imbatranarii dintre economiile majore, peste jumatate din cei ucisi pe sosele anul trecut aveau 65 de ani sau mai mult.

Draghi vrea criterii mai relaxate in acordarea bailouturilor. Bruxelles se opune vehement

Presedintele Bancii Centrale Europene, Mario Draghi, avertiza intr-o scrisoare care a devenit publica weekendul acesta ca repercursiunile prea dure asupra detinatorilor de actiuni, in cazul unui bailout, ar putea distruge increderea in banci, relateaza Financial Times.

Draghi ii spunea in luna iulie lui Joaquin Almunia, comisarul european pe probleme de concurenta, ca modificarea de la vremea respectiva a regulilor pentru bailouturi, care aduce pierderi in primul rand datornicilor, “la fel de bine distruge chiar increderea in bancile din zona euro, incredere pe care cu totii doresc sa o restaureze”. Cu toate acestea, modificarile au fost adoptate si noua legislatie a intrat in vigoare de la 1 august. Weekendul trecut, comisia si-a reiterat pozitia, respingand din nou propunerea lui Draghi ca bancile considerate viabile sa aiba un acces mai usor la fondurile de stat.

Semnal bun pentru Nokia

Stephen Elop, vicepresedinte executiv al Nokia, va dezvalui sase marti sase noi produse ale companiei. Aceasta este o sansa pentru si Microsoft, care a achizitionat divizia de telefoane mobile a Nokia in urma cu o luna. Elop, care a fost pana la acea data directorul executiv al Nokia si conduce acum divizia de dispozitive a firmei, va face lansarea marti, in Abu Dhabi, scrie Wall Street Journal.

Portofoliul anuntat include prima tableta de la Nokia si cateva phablete. Evenimentul urmeaza sa aiba loc in aceeasi zi in care Apple isi va dezvalui ultimul model de ipad, ceea ce ar putea arunca oarecum in umbra anunturile Nokia. Toti investitorii Microsoft sunt cu ochii pe noile produse, compania platind sapte miliarde de dolari pentru cumpararea producatorului de telefoane mobile, si vor sa se convinga ca banii au fost bine folositi.

Cursele lungi nu mai sunt profitabile. Se anuleaza cel mai lung zbor din lume

Cel mai lung zbor din lume este, in prezent, de 19 ore si este operat de Singapore Airlines. Cursa leaga Singapore de Newark, New Jersey, din 2004, cu un Airbus A340s, dar istoria ei e pe cale sa se opreasca aici, potrivit CNN.

Cursele urmeaza sa fie anulate in noiembrie, iar analistii cred ca de vina ar fi profitabilitatea scazuta. Cei 15.300 de kilometri si 19 ore de zbor neintrerupte, ambele recorduri in materie, sunt insa preferate de unii, cum ar fi Charles Yap, directorul canalului Discovery, care spune ca evita astfel schimbarea avionului in Germania si castiga, de fapt, sase ore. Toate cele 100 de scaune de la bord sunt la clasa business, ceea ce face calatoria mai placuta, spune Yap.