Cine a avut nervii tari in februarie 2009 si-a inmultit banii de 3,4 ori

Indicele BET, care urmareste cele mai importante zece companii listate pe bursa de la Bucuresti, a castigat 243% in ultimii cinci ani (fara dividende), de doua ori mai mult decat indicele Dow Jones al bursei din SUA.  Exact in urma cu cinci ani, pe 25 februarie 2009, indicele BET atingea minimul crizei financiare (1.887 de puncte) si marca o scadere de peste 82% fata de varfurile din 2007, dupa care incepea o revenire puternica. Putini investitori se incumetau sa cumpere actiuni in februarie 2009, cand pe piete domneau panica si haosul, iar orice stire primea conotatii negative.  Totusi, cei care au facut-o au putut obtine castiguri uriase in ultimii ani, scrie ZF.

Gheorghe Iaciu a cumparat Moldova Mall

Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care a investit puternic in piata imobiliara in ultimul an, ajungand la o participatie de peste 45,48% din Impact Developer & Contractor, a cumparat centrul comercial Moldova Mall din Iasi, aflat in portofoliul fondului de investitii Equest Balkan Properties (EBP). Valoarea tranzactiei nu a fost facuta publica, informeaza Capital.

Adevarul „marilor proiecte de infrastructura“: Dupa doi ani de crestere anemica, lucrarile de infrastructura au scazut din nou. Cine este responsabil?

Lucrarile de constructii ingineresti, adica de infrastructura, au cunoscut anul trecut o noua scadere, de aproape 2%, in contextul in care statul a redus investitiile, iar fondurile europene pentru drumuri si cai ferate au fost blocate in prima jumatate a anului.  Nici in 2014 nu este inca foarte clar cati bani vor fi alocati pentru proiectele de infrastructura. Constructorii spun ca doar o crestere de 8-9% anual a pietei de constructii ar putea „descatusa“ acest sector, astfel incat sa poata conta in avansul PIB-ului, noteaza ZF.

Vodafone isi consolideaza operatiunile in turnul pe care Papalekas il va construi pe Barbu Vacarescu 

Operatorul de telefonie mobila Vodafone isi va consolida operatiunile din Bucuresti in cadrul turnului de birouri pe care omul de afaceri Ioannis Papalekas il va construi pe strada Barbu Vacarescu din Bucuresti. Vodafone si discretul om de afaceri elen ar fi ajuns recent la un acord pentru inchirierea unui spatiu de circa 16.000 mp in proiectul denumit Bucharest One, au declarat pentru ZF mai multe surse din piata imobiliara si de telecom, aceasta fiind cea mai importanta tranzactie din piata de birouri a Capitalei in acest an.

Seful unei companii care face milioane de euro din recrutarea de manageri: Viitorul apartine femeilor CEO

Peter Malanik, cel care conduce din februarie anul trecut afacerile companiei austriece de executive search Neumann Partners, sustine ca in urmatorii ani scena le va apartine femeilor aflate in pozitii de conducere in companii, rolul lor in luarea deciziilor urmand sa creasca. “Femeile reprezinta jumatatea de creier de pe aceasta planeta. Pentru prea mult timp ne-am folosit doar de o jumatate a creierului si am ignorat-o pe cealalta. Avem nevoie de mai multi oameni inteligenti”, considera Malanik, scrie Wall-Street.ro

Cresterea bizara a PIB, motiv de risipa bugetara

Cresterea PIB de 3,5% este o surpriza placuta, dar ridica semne de intrebare. Calculele au trezit si in anii trecuti suspiciuni, mai ales ca cifrele justifica cheltuieli publice mai mari. Bucuria autoritatilor, dupa anuntul triumfalist privind cresterea economica de 3,5% in 2013, nu a fost larg impartasita, atata timp cat bunastarea de pe hartie nu se vede in buzunare. Intr-adevar, evolutia peste asteptari a agriculturii si a exporturilor, care au atins un record de 50 de miliarde euro, anul trecut, a contribuit decisiv la avansul economiei. In special lunile octombrie si noiembrie au adus exporturi semnificative datorate nu doar cerealelor, ci si industriei auto. Totusi, cele doua motoare ale economiei: agricultura si exporturile  pot fi oricand gripate, fie de o vreme nefavorabila, fie de probleme pe piata comunitara unde Romania exporta, arata Capital.

Proiectul care va transforma Calea Victoriei in "inima Capitalei". Cum se va schimba cel mai renumit bulevard din Bucuresti

Calea Victoriei, cel mai elegant si renumit bulevard din istoria Bucurestiului, va fi modernizata si transformata intr-o zona de promenada. De proiect se vor bucura pietonii si biciclistii, nu si soferii, care vor ramane doar cu doua benzi de circulatie din patru. Luni au fost demarate lucrarile de reabilitare, iar in Piata Revolutiei si zona Salii Palatului vor fi construite doua parcari subterane, informeaza Stirileprotv.ro

Cum mi-am cumparat o viza de flotant ca sa-mi inscriu copilul la clasa pregatitoare. Calvarul prin care trec parintii  pentru a-si da copilul la o scoala mai buna

Inscrierea copiilor la o scoala buna este o adevarata provocare pentru parinti, care sunt obligati sa se mute in acte in casele rudelor, prietenilor sau chiar ale unor necunoscuti, in conditiile in care cel mai important criteriu luat in calcul de unitatile de invatamant este domiciliul in circumscriptie. Uneori, parintii disperati, apeleaza la internet si la "binevoitorii" care s-au gandit sa faca o afacere din "vanzarea" adresei, arata o ancheta Gandul.

Samsung Galaxy S5. Cel mai asteptat smartphone de la Barcelona. Foto si specificatii

Dupa 200 de milioane de telefoane din seria Galaxy S vandute, Samsung a reinvatat sa faca cel mai sofisticat smartphone de pe piata. Desi foarte performant, are tot o carcasa din plastic, dar asta nu pare sa-i descurajeze pe cei veniti de peste tot sa il vada la congresul din Barcelona. La capitolul specificatii si functii nu are un competitor direct. Vine cu cea mai rapida camera pusa pana acum pe vreun telefon.Mai multe informatii pe incont.ro

Deutsche Telekom vrea alianta cu WhatsApp dupa preluarea de catre Facebook

Deutsche Telekom AG ia in considerare o alianta cu WhatsApp Inc., pentru a crea legaturi stranse cu start-up-ul de mesagerie mobila achizitionat de Facebook pentru $19 miliarde. Cel mai mare operator telecom al Germaniei etse pregatiti sa se partenerieze cu WhatsApp pe piete precum Romania, si nu acasa la el, a anuntat Claudia Nemat, membru in board, ce se ocupa de zona europeana si tehnologie. Deutsche Telekom priveste insa si la servicii alternative precum Joyn si Jibe. “Nu credem ca un singur model va avea succes, ci vedem o co-existenta a acestora", a spus Nemat, ieri intr-un interviu la Mobile World Congress in Barcelona, scrie Bloomberg.