Dupa 144 de ani, statul roman se pregateste sa iasa din transportul de marfa pe calea ferata

Joi, la Ministerul Transporturilor a avut loc deschiderea plicurilor cu documentele de precalificare la privatizarea CFR Marfa la care vor participa doua companii romanesti, din care una in consortiu cu o firma din Austria care nu este cu profil de transport marfa si o companie din America, OmniTRUX, prezentata ca o firma puternica, dar care are afaceri de doar 30 de milioane de euro. Ministrul Transporturilor Relu Fenechiu nu a stiut  ieri sa spuna ce cifra de afaceri, istoric si reprezentant are firma americana OmniTRAX, una dintre cele trei inscrise in cursa pentru privatizarea CFR Marfa, despre care ministrul afirma ca „sunt companii serioase, puternice, cu istoric“. „Mai importanta este compania decat reprezentantul“, „vom studia mai mult despre investitori dupa ce trec de faza de precalificare“ si „respect fiecare companie din cele care au participat la aceasta procedura. Vreau sa nu ma puneti sa fac speculatii“, au fost raspunsurile lui Fenechiu, scrie Ziarul Financiar in editia electronica.

Orasul care fenteaza criza pe patru roti

Cine vrea sa vada ce inseamna un mare investitor pentru viata unei comunitati trebuie sa ajunga la Mioveni. Acolo, timpul pare sa fi inghetat in anii de boom economic. Cel putin deocamdata, relateaza Capital.ro. Vestea se intinde rapid. Ca de obicei, zvonul iesit pe poarta fabricii de automobile provoaca agitatie in oras. Renault are un plan de rezerva: ar putea muta fabrica in Maroc. Constructorul francez ar putea renunta sa mai investeasca in modernizarea sau marirea capacitatilor uzinei Dacia. Asta spune ceva: inseamna ca francezii vad viitorul in alta parte. Colac peste pupaza, 2012 a fost si primul an, din ultimii cinci, in care a scazut cifra de afaceri. De fapt, viitorul intregului oras depinde de industria auto. Din cei 30.000 de locuitori, vreo 9.000 sunt angajati la Dacia si inca 4.000 in industria de componente, dependenta si ea de relatia cu fabrica de automobile, noteaza Capital.

Bogdan Pitigoi: “Multi clienti din confectii au inteles ca este mai profitabil sa produca in Romania decat in Asia”

Bogdan Pitigoi este unul dintre cei mai bogati oameni de afaceri din Iasi, cu o avere estimata de Forbes la aproape 8 milioane de euro. Pitigoi este partenerul afacerilor auto ale lui Ion Tiriac din Iasi, dar este prezent, de asemenea, in confectii si imobiliare, informeaza Wall-Street. Pitigoi are afaceri in domeniul auto, confectii si imobiliare. Afacerile grupului Tester s-au ridicat anul trecut la 25 milioane de euro si este estimata o crestere de 10 procente in 2013. Recent, omul de afaceri a demarat constructia primului parc logistic din zona Moldovei, o investitie considera de consultantii imobiliari o piatra de capatai a dezvoltarilor de acest tip in aceea zona a tarii.

De ce este mai profitabil sa produca in Romania? "Inainte de criza din 2008 salariile din industria confectiilor din China erau mai mici decat in Romania, singurul dezavantaj in a produce in China fiind atunci distanta mare de Europa. Solutia de atunci a fost insa, sa se faca transport naval in cantitati mari pentru o comanda. Odata cu criza in Europa, una din strategiile retailerilor a fost sa scada stocurile de produse cat mai mult", a explicat omul de afaceri pentru Wall-Street.ro.

Magazinul Cocor a scapat de executarea silita, dar isi mai poate continua activitatea?

Cocor SA, compania care opereaza centrul comercial din centrul Bucurestiului, a inregistrat anul trecut pierderi nete de peste 16,2 milioane de lei. De asemenea, are datorii ce depasesc activele curente. Evaluatorul se intreaba daca societatea isi mai poate continua activitatea, potrivit Economica.net.

Anul trecut a fost unul dintre cei mai dificili pentru business-ul Cocor SA, compania care opereaza magazinul cu acelasi nume din centrul Capitalei. Au evitat pe ultima suta de metri o executare silita venita la cererea creditoarei BCR si au reusit sa vanda o parte din active, dar veniturile sunt inca mult sub cheltuieli, una dintre cauze fiind si faptul ca valoarea imobilelor detinute de companie a scazut. Potrivit bilantului contabil, anul trecut compania a raportat o pierdere neta de peste 16,2 milioane de lei la o cifra de afaceri de 12,1 milioane de lei. Mai mult, la 31 decembrie anul trecut datoriile curente ale Cocor depaseau activele curente cu peste 73,6 milioane de lei, potrivit Economica.net.

Ponta anunta majorari ale ajutoarelor sociale, incepand cu 1 iulie

Guvernul va majora cuantumul ajutoarelor sociale, incepand cu 1 iulie, pentru a compensa cresterea preturilor la energie, a anuntat premierul Victor Ponta. El a precizat ca suma venitului minim garantat va creste in medie cu 13%, in doua transe, iar alocatia de sustinere a familiei va fi majorata in medie cu 30%, informeaza Incont.ro.

Venitul minim garantat va fi majorat in medie cu 8,5% din luna iulie si cu 4,5% de la 1 ianuarie 2014, efortul bugetar pentru aplicarea acestei cresteri si pentru majorarea alocatiei de sustinere a familiei fiind estimata pentru al doilea semestru din 2013 la circa 200 milioane lei. Alocatia pentru sustinerea familiei va fi majorata intr-o singur transa.

Paradoxul legii salarizarii unice. Joburile de la stat unde angajatii iau mai mult decat sefii lor

Legea salarizarii unice a bugetarilor nu se aplica nici dupa trei ani si jumatate de cand a intrat in vigoare. Presedintele ar fi trebuit sa aiba cea mai mare leafa urmat de premier si ministri, potrivit acestui act normativ. Dar in sistemul bugetar gasim sute de angajati din esaloanele secunde care castiga dublu sau chiar triplu in comparatie cu demnitarii. In fiecare an, statul plateste salarii de peste 10 miliarde euro, pentru 1,2 milioane de angajati, noteaza Stirileprotv.ro.

Cel mai clar exemplu de nerespectare a ierarhiei in privinta salariilor este la ministerul de interne. Daca ministrul afacerilor interne, Radu Stroe, primeste un salariu de 5,300 de lei, cel mai bine platit subaltern a avut in martie un venit net de 13.800 de lei. Asta inseamna ca un agent pleaca acasa cu 2,6 salarii de ministru, potrivit datelor publicate pe site-ul institutiei. Si tot asa, in aparatul central al MAI sunt 75 de angajati care castiga mai mult decat seful lor.

Somajul in randul tinerilor din Grecia a trecut de 60%

Somajul in randul tinerilor din Grecia a crescut in luna februarie pentru prima data peste nivelul de 60%, reflectand recesiunea puternica a economiei elene, dupa ani de masuri de austeritate cerute de creditorii internationali ai guvernului, potrivit Mediafax.ro.

In randul persoanelor cu varsta de 15-24 de ani, rata somajului s-a situat la 64,2% in februarie, fata de 59,3% in ianuarie, potivit cotidianului elen Kathimerini. Pe ansamblu, rata somajului a avansat la 27%. In ianuarie, somajul s-a situat la 26,7%, cifra revizuita fata de nivelul anuntat anterior. Grecia a redus salariul minim pentru persoane sub 25 de ani cu 32%, la circa 500 de euro, pentru a stimula angajarea.

David Cameron linisteste investitorii cu privire la iesirea Marii Britanii din UE
 
Premierul britanic David Cameron s-a grabit joi sa linisteasca investitorii straini cu privire la iesirea Marea Britanii din Uniunea Europeana, numindu-i “pesimisti” pe cei din partidul sau care cer o retragere imediata, conform Financial Times. “Este in interesul Regatului sa ramana o tara bine conectata cu restul lumii”, a spus prim-ministrul la o conferinta pe tema investitiilor globale, eveniment care a avut loc la Londra. Eforturile lui Cameron au fost subminate de declaratia lui Boris Johnson, primarul Londrei, care a declarat ca Marea Britanie ar trebui sa fie gata sa paraseasca Uniunea, in cazul in care Cameron nu reuseste sa obtina o intelegere mai buna cu oficialii de la Bruxelles.

Amazon pregateste surpriza anului: smartphone-ul 3D
 
De un an incoace circula informatii potrivit carora retailerul american online Amazon lucreaza la un smartphone. Potrivit CNN, care citeaza Wall Street Journal, compania are in vedere o intreaga linie de electronice, printre care si doua telefoane inteligente, dintre care unul va beneficia de un ecran 3D. Citand mai multe surse, Wall Street Journal relateaza ca noul smartphone nu va avea nevoie de ochelari speciali pentru a putea fi folosit si ca ar putea sa faciliteze navigarea prin detectia miscarii ochilor. Si agentia de presa Bloomberg scria luna trecuta ca producatorul american vrea sa lanseze si un produs care va fi folosit pentru muzica. Reprezentantii Amazon nu au dorit sa comenteze. Acesta ar fi un pas importante pentru companie, care pana acum s-a concentrat pe vanzarea de tablete si e-book readere.

Moda ceasurilor elvetiene apune in China
 
Campania anticoruptie inreprinsa de presedintele Xi Jinping a facut ca locuitorii din China sa inceapa sa ocoleasca magazinele cu bijuterii si ceasuri de lux, cum ar fi Swatch sau Cartier. Un grafic realizat de Bloomberg arata cum importurile de ceasuri fabricate in Elvetia au scazut cu 24% in primul trimestru al acestui an, fata de aceeasi perioada a anului precedent.  Si Hermes International a raportat scaderi in vanzarile din China, in timp ce compania LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton, cel mai mare producator mondial de bunuri de lux a anuntat de asemenea vanzari sub asteptari pe piata asiatica. Motivul se regaseste in denuntarea coruptiei de catre actuala guvernare, un politician din Partidul Comunist fiind concediat anul trecut, dupa ce a fost vazut purtand 11 ceasuri de lux diferite, la diverse ocazii.

Yenul scade sub pragul de 100 de unitati fata de dolar

Moneda japoneza inregistreaza cea mai puternica apreciere fata de dolarul american, incepand din aprilie 2009, scrie BBC. Vineri dimineata, un dolar era cotat la casele din New York cu 100,8 yeni, in timp ce joi valoarea acestuia scazuse sub pragul de 100 yeni. Yenul s-a apreciat cu aproape 25% fata de dolarul american, din noiembrie 2012, dupa ce Japonia a dezvaluit o serie de miscari agresive pe care intentioneaza sa le adopte in vederea unei revigorari economice. Scaderea de saptamana aceasta a intarit insa profiturile exportatorilor japonezi si a declansat o adevarata cursa pe piata bursiera din Tara Soarelui Rasare. Potrivit analistilor, un motiv il reprezinta scaderea somajului din randul niponilor, care a atins cel mai mic nivel din ultimii cinci ani.