Aeroporturile din Francfurt (vest) si Munchen (sud), principalele doua terminale Lufthansa, vor fi afectate de greva organizata de sindicatul Verdi, dar si cele din Berlin, Hamburg (nord), Düsseldorf si Koln (vest), a precizat compania pe site.

"Lufthansa anuleaza aproape toate zborurile in Germania si in Europa, intre ora 5.00 (6.00, ora Romaniei) si 12.00 (13.00, ora Romaniei), de pe aeroporturile vizate de greva de avertisment", a precizat compania pe site. Anumite zboruri prevazute joi dupa-amiaza au fost si ele anulate.

Zborurile pe distante lungi, prioritare, de pe aeroporturile din Frankfurt, Munchen si Düsseldorf, "trebuie sa se aiba loc, in masura in care acest lucru este posibil", afirma Lufthansa.

Potrivit unei purtatoare de cuvant Verdi, greva urmeaza sa dureze cinci ore, in intervalul 5.00-10.00 (6.00-11.00, ora Romaniei). Ea are ca scop exercitarea unei presiuni asupra conducerii, inaintea demararii, vineri, a negocierilor salariale.

Verdi cere o crestere salariala de 5,2%, pe 12 luni, pentru cei aproximativ 33.000 de salariati de la sol ai Lufthansa in Germania si garantarea locurilor de munca.