Desi sustine ca intarzierile mari, de peste o ora, sunt rare, conducerea CFR Calatori recunoaste ca a avut de platit despagubiri catre 120 de calatori ai unor trenurilor internationale.

"Rambursarile au constat in despagubri financiare sau in vouchere de calatorie. Deocamdata a fost vorba de traficul international deoarece la trafic intern avem o exceptare de 5 ani”, explica Adrian Vlaicu, director de marketing la CFR Calatori.

O exceptare de 5 ani au cerut si tari mult mai bine pregatite, ca Franta, Marea Britanie si Irlanda. Exceptarile privesc in principal acordarea despagubirilor, dar si asigurarea hranei si a sucurilor, in gari sau in trenuri, daca intarzierile sunt mai mari de o ora.

Asta inseamna cheltuieli pentru companiile de cale ferata, dar toate tarile sunt obligate sa le acorde cel putin celor care fac calatorii internationale.

Exista insa si prevederi ale regulamentului european care sunt obligatorii si in traficul intern. Printre ele este obligatia de a acorda asistenta persoanelor cu dizabilitati. Elena Filip a cerut inutil asistenta din partea ceferistilor din Iasi, iar ajutorul a venit din alta parte.

"Un calator care m-a urcat in brate ca pe un sac de cartofi pe acele scari mici si cu bara la mijloc, scaunul nu avea loc pe culoar si l-am demontat, nu mai spun ca odata asezata acolo nu am putut sa ma mai duc la toaleta, n-am mai baut, n-am mai mancat, n-am mai facut nimic pentru ca am fost imobilizata pe scaunul respective”, povesteste Elena Filip, persoana cu dizabilitati motorii.

Comisia Europeana a inceput in toate tarile UE o campanie de informare a calatorilor despre drepturile pe care le au.