Decizia a fost pronuntata la 30 august, putand fi formulat recurs in termen de 15 zile de la comunicare, informeaza Mediafax.

Instanta a stabilit ca discounturile oferite Wizz Air, de pana la 85% din tarifele practicate, pentru avioanele cu capacitate ridicata, constituie un avantaj de natura economica atribuibil statului, in calitate de actionar majoritar al aeroportului, ca acordarea reducerii nu poate fi justificata din punct de vedere economic si ca masura distorsioneaza concurenta.

Wizz Air plateste "o suma neglijabila" pentru taxele de aeroport, care nici nu acopera cheltuielile de operare. Un investitor privat nu ar fi acordat un astfel de discount, iar intre transportatorii aerieni care folosesc aeronave mai mici si Wizz Air are loc o discriminare evidenta, conform sursei citate.

Comisia Europeana (CE) considera, de asemenea, ca tarifele preferentiale acordate companiei Wizz Air reprezinta ajutor de stat si ca acesta poate prejudicia "semnificativ si ireparabil" concurentul Carpatair.

"Comisia adopta opinia preliminara potrivit careia acordul din 2008, care a condus la neplata taxelor de aeroport, precum si norma care acorda rabaturi suplimentare de 72% pana la 85% la toate taxele de aeroport pentru aeronavele de peste 70 MTOW, constituie fara indoiala, in conformitate cu o practica consacrata, ajutor de stat", se arata intr-un document al Comisiei publicat recent in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

CE a solicitat Romaniei o pozitie in termen de maxim o luna.

Reprezentantii Wizz Air au declarat saptamana trecuta ca relatia de afaceri este una avantajoasa pentru partile implicate si aduce beneficii importante calatorilor.

Comisia a deschis la finele lunii mai o investigatie la sesizarea Carpatair cu privire la relatiile contractuale dintre aeroportul din Timisoara si Wizz Air, respectiv un contract de marketing incheiat in 2008 si neplata unor taxe de aeroport in valoare de 2,6 milioane de euro, precum si reduceri suplimentare de 72 % pana la 85% la toate taxele de aeroport pentru aeronavele de mare capacitate.

Ministrul Transporturilor, Anca Boagiu, a declarat la deschiderea anchetei ca sustine demersul CE si ca daca "schema" aplicata companiei Wizz Air se va dovedi a fi incorecta institutia pe care o conduce va lua "masurile care se impun", inclusiv schimbarea conducerii Aeroportului Timisoara.

Citeste si:

Cele mai eficiente modalitati de a face reclama. Ce medii de comunicare prefera romanii

Honda accelereaza puternic. Infiinteaza prima fabrica a brandului in Rusia