Ministrul Transporturilor, Ovidiu Silaghi, a declarat vineri ca strategia de privatizare a CFR Marfa va fi aprobata saptamana viitoare in sedinta de guvern.

Ministerul Transporturilor va organiza marti o dezbatere publica privind proiectul de hotarare de guvern pentru aprobarea strategiei de privatizare a companiei.

Vanzarea companiei de transport feroviar este una din conditiile asumate de Guvern prin acordurile cu institutiile internationale.

ATFER considera ca, in pofida declaratiilor oficiale de intentie cu privire la privatizarea CFR Marfa inca de acum 5 ani, in realitate procesul de privatizare a fost tot timpul in "adormire", neexistand o preocupare evidenta in realizarea acestuia.

"Astfel, s-a ajuns in acest moment cand, ca urmare a conditionarilor UE, privatizarea sa se faca in 2-3 luni, practic «pe genunchi». Vorbim de o companie care detine circa 50% din piata de transport feroviar de marfa din Romania (30 de milioane de tone marfa transportata), care are mijloace fixe in valoare de circa 1,5 mld de euro si aproximativ 11.000 de salariati", se spune in comunicatul ATFER, citat de Mediafax.

Asociatia mai arata ca inainte de privatizare trebuie clarificate anumite disfunctionalitati rezultate in urma restructurarii sistemului feroviar din Romania care intra in contradictie cu reglementarile in domeniu ale UE privind liberalizarea pietelor de transport feroviar, mentionand ca CFR Marfa detine majoritatea terminalelor de containere si toate depourile de locomotive pentru transportul de marfa.

ATFER reuneste mai multe companii de transport feroviar, printre care Grup Feroviar Roman, Servtrans, Unifertrans, Transferoviar Grup.