"Una dintre ideile principale in discutii a fost aceea de a avea pana la 1 septembrie din partea celor doi ministri o situatie foarte clara referitoare la o autostrada, un drum rapid intre Timisoara si Belgrad, care sunt costurile, care este modul de finantare. Impreuna putem sa dezvoltam asemenea proiecte de infrastructura, care nu au mai fost facute intre Romania si Serbia, cred, de 40 sau 50 de ani", a declarat Ponta. 

Vucic a precizat ca autostrada ar urma sa aiba o lungime de circa 100 kilometri si a subliniat ca Serbia are probleme de finantare, avand in vedere datoria sa publica. 

Premierul sarb a remarcat, de asemenea, importanta interconectarii energetice a celor doua tari. 

Cei doi premieri au discutat cu acest prilej si despre proiectele care pot fi dezvoltate din fonduri europene in cadrul Strategiei Dunarii.