Valoarea totala a proiectului de constructie a celor doua tronsoane este de 1,48 miliarde lei, fara TVA. Lucrarile au fost finantate din fonduri europene, bugetare si de catre BEI.

Tronsonul Cernavoda-Medgidia a fost deschis in luna iulie, circulandu-se insa pe o singura banda pe sens, in regim de drum national.

Dupa ce Ministerul Transporturilor si Infrastructurii a reziliat, anul trecut, contractul cu firma Colas, care ar fi trebuit sa realizeze tronsonul de autostrada Cernavoda - Medgidia, a fost organizata o noua licitatie, castigata de consortiul Astaldi - Max Boegl, acelasi care a lucrat si la tronsonul Medgidia - Constanta. Contractul a fost semnat in septembrie 2011, iar in octombrie au inceput lucrarile. Cei 20,5 kilometri din acest tronson urmau sa fie finalizati complet in ianuarie 2013.

La sfarsitul lunii iulie 2011 au fost inaugurati 21 de kilometri din autostrada, de la Murfatlar la Constanta, iar timp de doua luni circulatia s-a desfasurat pe o singura cale pana la finalul lui septembrie, cand a fost data circulatiei si cealalta cale.

Sursa foto: www.stockfreeimages.com