Iata o intrebare la care nimeni nu poate raspunde cu certitudine pentru ca sunt prea multi factori care pot influenta rezultatul, atat economici, cat si politici, cat si de marketing.

Marii producatori de petrol la nivel mondial chiar au anuntat ca sunt dispusi sa suplimenteze cantitatile de petrol pentru a evita o scumpire in lant a titeiului si astfel a tuturor produselor si serviciilor, in definitiv.

Ce s-ar intampla daca petrolul se va scumpi din nou si va urca spre 150 de dolari pe baril? Analistii pariaza ca vom intra intr-o noua criza din care nu se stie cand si cum vom mai iesi.

Vrei sa-ti iei masina sau sa o schimbi pe cea actuala? Vezi AICI care sunt cele mai economice modele!

Care este situatia actuala?

Acum, la benzinariile din tara, doar anumite sortimente premium se vand la preturi de peste 6 lei, petrolistii incercand sa nu depaseasca acest prag psihologic de teama reversului medaliei: reducerea vanzarilor.

In Bucuresti, preturile la pompe sunt cam pana la 5,99 lei si rar depasesc 6 lei, potrivit unei centralizari  facute de incont.ro si ProTV.

Vezi cat platesc pe carburanti soferii din alte tari!

Rompetrol a scumpit miercuri carburantii cu 9 bani pe litru, dupa ce OMV Petrom anuntase marti preturi mai mari tot cu 9 bani. Cel mai scump sortiment este benzina ALTO 101 care costa 5,97 lei pe litru, ca pret de referinta. Vezi AICI preturile de referinta de la Rompetrol!

ATENTIE ca vorbim despre preturile de referinta pentru ca in statii litrul de benzina sau de motorina poate fi mai mare (sau mai mic) cu pana la 5% fata de cel de referinta.

Ultima scumpire a fost acum o saptamana! Vezi cum a fost motivata!

Astfel, la OMV Petrom, ca pret de referinta sortimentul Premium fara plumb 95 costa 5,16 lei, benzina Top Premium fara plumb 99+ costa 5,54 lei/litru, in timp ce sortimentul de benzina OMV Carrera 95 este vandut cu 5,30 lei pe litru.

Stii ce metode sa folosesti ca sa reduci consumul de carburanti si sa nu tragi pe dreapta?

Pasul pana la 6 lei se poate face foarte usor, pentru ca litrul de OMV Carrera 100 este 5,96 lei/litru.

Litrul de motorina Top Nordic Diesel (Top Euro Diesel 5) costa 5,29 lei, motorina OMV Sprint Diesel este 5,31 lei/litru, in timp ce litrul de motorina Euro Diesel 5 este 5,15 lei, iar cel de OMV Alpin Diesel costa 5,63 lei.

Ultima modificare a pretului carburantilor a fost operata de OMV Petrom pe 1 martie, cand compania scumpise benzina cu 8 bani/litru si motorina cu 6 bani/litru, ca urmare a cresterii nivelului accizelor, prin eliminarea facilitatilor pentru promovarea utilizarii biocarburantilor.

Petrolul s-a ieftinit in ultimele zile.

Analistii spun ca aceasta noua crestere de pret nu va fi insa cu siguranta si ultima pentru ca pretul actual al carburantilor reflecta cotatia barilului de acum 30-45 de zile, cat dureaza un ciclu de rafinare si intre timp petrolul s-a tot scumpit, mai ales din cauza tensiunilor din Libia.

Preturile actuale ale benzinei si motorinei sunt cele mai mari platite vreodata de romani.

Cum justifica petrolistii scumpirile?

Culmea, petrolistii au justificari pentru ultima scumpire tot pe baza miscarilor de pe piata internationala insa vin cu vesti si mai proaste.

"Va ajunge la 6..daca lucrurile merg in acest ritm trepidant, iar la sfarsitul anului va fi la 7 cu siguranta", spune Ion Tache, presedintele Asociatiei Benzinarilor Particulari.

Potrivit oficialilor OMV Petrom, majorarea preturilor carburantilor operata la 8 martie este cauzata de evolutia cotatiilor internationale ale produselor petroliere (benzina si motorina).

"Preturile Petrom au o evolutie dinamica bazata pe cotatiile internationale la produse petroliere, competitia de pe piata si politica fiscala. Politica de preturi a Petrom este una moderata, care reflecta trendul cotatiilor internationale si nu varfurile", argumenteaza reprezentantii Petrom.

„In contextul economic curent, dificil atat pentru companii, cat si pentru consumatori, facem toate eforturile pentru a mentine preturile noastre printre cele mai mici din Europa si Romania. Cu toate acestea, Romania este parte integranta din piata europeana a carburantilor, iar aceasta este afectata de evolutiile politice internationale",
au completat oficialii OMV Petrom.

La randul lor, oficialii Rompetrol declarau marti pentru incont.ro ca, in niciuna din statiile companiei, carburantii nu depasesc 6 lei pe litru.

Unde gasesti cei mai ieftini carburanti?

In mod clar, preturile difera in functie de fiecare operator si chiar fiecare benzinarie in parte intrucat cele mai multe dinte acestea sunt operate de dealeri sau sunt in franciza, iar "administratorii" au dreptul sa-si fixeze singuri preturile in anumite marje.

Potrivit datelor centralizate de incont.ro de la companiile petroliere, in Capitala, cei mai ieftini carburanti (ca medii de preturi) pot fi cumparati in ordine de la: OMV Petrom, LukOil, Rompetrol, MOL, OMV si Agip - ENI.

Carburantii comercializati de LukOil au preturi cuprinse intre 5,22 de lei si 5,70 de lei pe litru, in timp ce Rompetrol practica preturi de la 5,21 de lei pana la 5,88 de lei pe litru.

Cei mai scumpi carburanti, de regula, sunt cei de la benzinariile particulare intrucat acestea cumpara de la producatori, isi pun adaos si apoi revand.

De la inceputul anului si pana in prezent, companiile petroliere au scumpit carburantii de sase ori, iar preturile au urcat in medie cu 3,5%.

Ce spune Boc?

Cresterea pretului la carburanti reprezinta un efect prost al faptului ca rezervele de petrol ale tarii au fost cedate anterior, in 2004, printr-un contract defavorabil, singurul lucru aflat acum la indemana Guvernului fiind doar sa continue controlul prin ANAF si Consiliul Concurentei, sustine premierul Boc.

Intrebat, marti, de jurnalisti cum comenteaza faptul ca Petrom a majorat iar preturile la carburanti, seful Guvernului a raspuns: "Prost".

"Cum sa comentez ? Prost, pentru ca asta inseamna sa nu ai sub control rezervele petroliere ale tarii si sa inchei contract cu Petrom asa cum a incheiat altcineva in 2004, nu vreau acuma sa fac atacuri politice. Asta inseamna sa cedezi rezervele petroliere ale tarii, asta inseamna sa stabilesti printr-un contract pana in 2014 ca nu poti sa intervii pe redevente, asta inseamna sa faci contracte in defavoarea statului, ca acum sa utilizezi doar mijloace colaterale de control prin ANAF sau Consiliul Concurentei, pentru a verifica daca aceste lucruri au o sustinere reala sau nu. Evident ca voi continua analizele impreuna cu Consiliul Concurentei si ANAF", a spus Boc.

In 2004, in mandatul Guvernului PSD condus de Adrian Nastase, grupul austriac OMV a preluat o participatie de 51,01% din capitalul Petrom, in urma unei tranzactii de 1,5 miliarde de euro. OMV a cumparat de la stat 33,34% din actiuni pentru 669 milioane euro si a majorat capitalul social cu 830,6 milioane euro pentru a ajunge la participatia de 51%.

Prin contractul de privatizare, compania beneficiaza de plata unor redevente reduse la bugetul de stat.

Directorul general al Petrom, Mariana Gheorghe, declara in urma cu un an ca OMV Petrom va negocia cu Guvernul, in perspectiva, valoarea redeventelor pe care compania le va plati, dupa 2014, pentru activitatile de exploatare a petrolului si gazelor naturale, actualul nivel al acestora fiind stabilit pentru 10 ani, de la momentul privatizarii.

Potrivit Institutului National de Statistica (INS), combustibilii s-au scumpit anul trecut cu peste 15%, dupa ce in 2009 preturile au fost majorate cu 13%.

Piata distributiei de carburanti din România este analizata de Consiliul Concurentei inca din 2005, dar deocamdata autoritatea nu a prezentat concluziile anchetei.

La 23 februarie, Guvernul a primit o informare a Consiliului Concurentei privind cresterile de pret la carburanti, dar documentul a fost considerat drept unul prea general de premierul Emil Boc, care a cerut refacerea materialului.

In luna ianuarie, Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) a intocmit un raport privind producatorii si distribuitorii de carburanti, in care se spune ca pretul la pompa a fost majorat nejustificat pe parcursul anului 2010.

Harta preturilor in Europa

In acest moment, in Europa, avem printre cele mai mici preturi la carburanti, insa raportat la puterea de cumparare a unui salariu mediu scumpirile de la noi sunt foarte mari, potrivit energy.eu.

Britanicii reduc numarul calatoriilor, al vizitelor la cinematograf si al drumurilor la cumparaturi, in conditiile in care pretul benzinei a depasit 130,68 pence pe litru.

Preturile au atins niveluri record si in Olanda si Italia.

In Statele Unite, pretul mediu al benzinei este de 3,81 dolari pe galon (1 galon-3,78 litri), aproape de un maxim al ultimilor doi ani.

Pretul petrolului Brent (din Marea Nordului) fluctueaza in jurul valorii de 119 dolari pe baril, pe fondul situatiei din Libia. Numai in acest an cotatia a crescut cu 23%.

Peste ocean, petrolul a ajuns la 103,03 dolari pe baril.