Ryanair, cea mai mare companie aeriana low-cost din Europa, din punct de vedere al incasarilor, a refuzat sa comenteze rezultatul sondajului, insa a subliniat “recordul intact in materie de siguranta, care dateaza de 29 de ani”.

Dintre cei peste o mie de capitani de zbor si prim ofiteri ai Ryanair care au participat la studiu (adica peste o treime din numarul total de piloti ai companiei), 89% cred ca firma nu are o politica a sigurantei deschisa si transparenta, in timp ce 67% spun ca nu se simt in largul lor sa raporteze intern probleme de acest gen.

Mai mult, 94% dintre intervievati considera ca autoritatile ar trebui sa efectueze anchete asupra normelor de siguranta din companie.

Directorul operatorului irlandez low-cost Ryanair, Michael O’Leary, este recunoscut ca fiind un vizionar, atunci cand vine vorba de a zbura cu avionul. De-a lungul timpului O’Leary a venit cu idei dintre cele mai nastrusnice pentru a face rost de bani.

Cele mai ciudate dintre ele au fost taxa de o lira pentru mersul la toaleta in avion sau vanzarea de bilete fara loc, urmand ca pasagerii sa stea in picioare, pe culoarul avionului. Mai nou, O’Leary se gandeste cum sa urce si sa coboare pasagerii din avion intr-un timp record si i-a venit ideea largirii usilor de la avion.

Ideea i-a venit lui O’Leary dupa ce a aflat ca profitul companiei a scazut cu aproape o treime. “Incercam constant sa crestem taxele, dar in conditiile cererii actuale acest lucru nu este posibil”, a spus el, adaugand ca cererea reduse se datoreaza crizei economice care i-a impovarat pe europeni.

Desi seful Ryanair este recunoscut pentru ideile sale trasnite, dar sub conducerea lui compania s-a transformat dintr-un operator regional intr-o adevarata forta, care numara 7.000 de angajati si zboara pe 1.100 de rute catre 155 de aeroporturi din 26 de state.

Anul trecut, Ryanair a devenit prima companie aeriana din Europa care a transportat mai mult de 7 milioane de pasageri intr-o singura luna. reteta de succes a lui O'Leary pentru zborurile comerciale este simpla: trebuie sa fie dese, dar mai ales ieftine.

In Romania, Ryanair opereaza zboruri din Constanta si Targu Mures.