"Doamna directoare Renata Bendeac o sa va arate un studiu de caz despre ce inseamna sa realizezi un tronson de autostrada cand te intalnesti cu cuibul de barza, cu pestera cu lilieci, cand trebuie sa treaca ursii, cand un ministru semneaza din greseala Natura 2000 peste un tronson de autostrada gata licitat si toate problemele. Poate le prezentati si cum ne-am intalnit cu un cimitir ilegal pe tronsonul de autostrada. Toate sunt aventuri administrative care nu sunt foarte placute, sunt comice cand le prezinti retrospectiv, dupa ce le-ai rezolvat", a declarat ministrul Transporturilor, citat de Mediafax.

Sova a dorit sa sublinieze meritele angajatilor de la CNADNR in privinta absorbtiei fondurilor europene, aratand ca actuala echipa de management, desi este formata din vechii angajati, a fost capabila de performanta atunci cand i s-a cerut acest lucru, iar realizarile vor fi si mai bune in urmatorii ani, daca nu vor exista presiuni politice.

Ministrul Transporturilor a afirmat ca Romania va avea o retea de 2.440 de kilometri de autostrada in anul 2020 si a prezentat resursele financiare care vor fi utilizate in acest scop, tronsoanele vizate si calendarul proiectelor in intervalul 2014 - 2015.

Romania va utiliza pentru constructia de autostrazi atat bani europeni, cat si fonduri de la buget. Din acciza suplimentara la carburanti, fondurile colectate in acest an pentru constructia de autostrazi sunt estimate la 2 miliarde lei, urmand ca din 2015 suma sa creasca la 2,4 miliarde lei, potrivit sursei citate.

In ultimii doi ani au fost inaugurati 242 kilometri de autostrada, anul trecut fiind finalizati 116 kilometri si contractate lucrari pentru 247 kilometri.

CNADNR va lansa in acest an proceduri de contractare pentru studii de fezabilitate necesare constructiei a aproape 1.800 de kilometri de autostrada si va selecta constructorii pentru 375 kilometri.

In acest an vor fi in derulare lucrari pentru 651 de kilometri de autostrada, iar in 2015 vor fi in constructie 1.429 de kilometri, din care proiectele noi vor acoperi 1.186 de kilometri.

Din acciza suplimentara la carburanti, variantele propuse pana in prezent sunt autostrazile Alexandria - Craiova (140 km), Craiova - Calafat (85 km), Targu Mures - Targu Neamt (211 km), Gilau - Suplacu de Barcau (101 km), Bucuresti - Giurgiu (60 km) si Pascani - Suceava - Siret (100 km).

Romania are in prezent 646 kilometri de autostrada.