Air Asia X, operator aerian de tip low-cost din Malaezia, divizie a companiei de linie Air Asia, a anuntat de curand ultima sa initiativa in domeniul aviatiei. “Zonele de liniste” vor fi disponibile incepand cu aceasta saptamana, la bordul aeronavelor sale.

Politica operatorului de zbor vizeaza ca locurile de pe randurile 7-14 sa fie disponibile exclusive acelor pasageri care-si doresc un zbor linistit, departe de vreun alt calator “neastamparat”, mai mic de 12 ani. Air Asia X opereaza cu aeronave Airbus A330-300 si vizeaza destinatii din China, Taiwan, Japonia, Coreea de Sud, Australia si Nepal.

Pasagerii care-si rezerva biletele online pot alege locul in aeronava. Daca opteaza pentru zona de liniste, in care cei mici nu au acces, calatorii trebuie sa achite o taxa suplimentara. Totodata, niciun grup de pasageri care include si un minor sub 12 ani nu va punea sa rezerve locurile dintre randurile 7-14 ale avionului.

Totodata, „zonele de liniste” beneficiaza si de lumina ambientala, potrivit informatiilor de pe site-ul companiei Air Asia X, pentru a reda o „atmosfera de relaxare”.

Potrivit unui studiu citat de The Telegraph, cei mai multi pasageri considera enervante zgomotele produse de bebelusi in timpul zborurilor, simtindu-se deseori iritati de catre acestia din urma.

De asemenea, un sondaj realizat de cotidianul britanic in 2012 a aratat ca 70% dintre calatori sunt de acord cu introducerea biletelor gratuite de avion in randul copiiilor.