Acordul prevede accelerarea proiectelor de extindere a reţelei Nightjet, aparţinând companiei austriece de căi ferate (OBB), aflată în prima linie a renaşterii curselor de noapte în Europa, în cooperare cu compania germană Deutsche Bahn, căile ferate elveţiene (CFF) şi SNCF-ul francez.

Printre aceste legături, cursa Paris-München-Viena ar urma să fie reintrodusă în luna decembrie 2021, cu trei ani mai devreme decât preconiza anterior OBB. Cu toate acestea, cursa nu se va efectua pe ruta tradiţională, via Strasbourg, ci se va adăuga cursei Bruxelles-Viena, care există deja, în oraşul german Mannheim, sud de Frankfurt.

Începând din luna decembrie 2023 cursa Paris-München-Viena ar urma să fie conectată la o secţiune Mannheim-Berlin, ceea ce va permite curse de noapte pe rutele Paris-Berlin şi Bruxelles-Berlin, potrivit Agerpres.

Cu toate acestea, compania franceză de căi ferate (SNCF), unul din partenerii comerciali în acest proiect, a precizat că traseul exact al acestor curse nu a fost încă definitivat.

Schema prezentată cuprinde de asemenea curse de noapte pe rutele Amsterdam-Koln-Zurich (în luna decembrie 2021) şi Zurich-Barcelona (din decembrie 2024), care au fost evocate deja în acordurile încheiate în luna septembrie între OBB şi CFF.

Ministrul german al Transporturilor, Andreas Scheuer, care a înscris renaşterea reţelei Trans Europ Express (TEE) pe agenda preşedinţiei germane a Uniunii Europene, preconizează o "vârstă de aur pentru transportul feroviar post-COVID". Programul lui Andreas Scheuer, bazat pe interconectarea reţelelor de mare viteză, include şi un pachet dedicat trenurilor de noapte.

Pe partea franceză, directorul general de la SNCF, Jean-Pierre Farandou a apreciat că trebuie ascultată tânăra generaţie care este mai puţin dispusă să călătorească cu avionul. "Este un moment bun pentru a relansa oferta de trenuri de noapte în Europa" a apreciat , Jean-Pierre Farandou, recunoscând că iniţiativa a fost lansată de companiile ivale iar SNCF a fost până acum o prezenţă modestă pe acest segment.