Avem cateva autostrazi, dar serviciile lasa de dorit, desi platim sute de mii de euro. Legea spune ca la fiecare 30 de kilometri autostrada trebuie sa aiba spatii de servicii, cu parcare si toaleta.

Aceasta din urma trebuie sa fie bine intretinuta, iar cei care castiga un contract de curatenie sunt obligati sa repuna in functiune imediat instalatiile stricate, sa curete grupurile sanitare, unde soferii ar trebui sa gaseasca prosoape de unica folosinta, hartie igienica si odorizante.

Cat de mult se respecta aceste prevederi:

Daca aveti curajul sa intrati intr-o toaleta publica de pe Autostrada Soarelui trebuie sa aveti un stomac tare. Aici mizeria este de nedescris, iar mirosul, pur si simplu, insuportabil.

Asa ca toti cei cu nevoi urgente se vad nevoiti sa ocoleasca aceste grupuri sanitare insalubre, care sunt departe de cele intalnite pe o autostrada din tarile europene cu adevarat civilizate.

Pe de alta parte, nici romanii nu stiu sa pastreze un loc curat prea mult timp, se plang cei care ingrijesc toaletele de pe autostrazi.

Datele directiilor de drumuri arata ca in 2012 Romania a dat peste 164.000 de euro pentru cele 6 spatii de servicii. In acest an, suma a crescut de 4 ori, la 700.000 de euro, pentru 32 de spatii. Platim asadar 22.000 de euro intr-un an pentru o toaleta, dar asta nu se vede.

Am incercat sa aflam cum au fost cheltuiti acesti bani, insa Compania Nationala Drumuri nu a raspuns acestei solicitari.