"Am prevazut bani in bugetul companiei sa incepem sa facem expertize. (...) Este un mic pas, nu putem sa alocam deocamdata in buget sume de bani (pentru asfaltare, n.r.) pentru ca nu avem in acest moment nici studii de fezabilitate, nici expertize facute", a declarat Alexandru Nastase, seful Departamentului pentru Proiecte de Infrastructura si Investitii Straine, la dezbaterile din Parlament privind bugetul de anul viitor al CNADNR.

Mai multi parlamentari PDL si PNL au solicitat, printr-un amendament, suplimentarea bugetului CNADNR din 2015 cu fonduri necesare modernizarii acestui drum.

Premierul Victor Ponta cerea in octombrie 2013 ca DN 24 C sa fie asfaltat in acest an.

"La anul trebuie sa punem banii pentru asfalt", afirma premierul, subliniind ca este rusinos ca Romania mai are drumuri nationale de pamant.

Compania de Drumuri si Autostrazi va avea in 2015 un buget de 6,11 miliarde lei, in crestere cu 31% fata de prevederile din acest an.