"Doamna ministru mi-a spus ca s-a uitat la detalii, va incerca sa inteleaga ce se intampla si imi va da un raspuns", a spus, vineri, Christian Heinzmann. Acesta din urma a calificat discutia drept "foarte placuta", potrivit Mediafax.

La finalul lunii iunie, Heinzmann declara pentru Mediafax ca a semnat un document la solicitarea presedintelui Consiliului de Administratie, Dan Pascariu, care prevedea, printre altele, ca durata mandatului sau a fost redusa de la patru ani la un an, mentionand ca pana in luna noiembrie isi va pastra functia de CEO si responsabilitatile aferente. In replica, seful CA, Dan Pascariu, afirma la vremea respectiva ca exista mai multe nemultumiri la adresa activitatii lui Heinzmann, iar reducerea duratei mandatului a fost o concluzie la care s-a ajuns de comun acord.

CA-ul Tarom a hotarat la 22 iunie sa urgenteze aplicarea masurilor din planul de management prin numirea lui Nicolae Demetriade in functia de administrator-director executiv. CEO-ul Tarom afirma ca a discutat ulterior situatia sa si cu fostul ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, insa lucrurile nu s-au schimbat.

Heinzmann apreciaza ca decizia de revenire la forma initiala a mandatului sau, pe durata de 4 ani, ar trebui sa vina fie din partea actionarului majoritar al Tarom, Ministerul Transporturilor, fie din partea Consiliului de Administratie, dar admite ca nu stie daca situatia sa va fi modificata pana in luna noiembrie.

"Rolul meu nu este atat de evident pe cat ar trebui sa fie", a spus Heinzmann, precizand ca administratorii au propriul stil de management al companiei si pot influenta lucrurile pe care le considera importante.

Printre subiectele care au generat opinii diferite se numara cel legat de vanzarea unei parti din flota, operatiune pe care Heinzmann nu o considera oportuna in actuala perioada, cat si privind dezvoltarea comerciala a companiei, CEO-ul dorind in acest sens inceperea unor curse pe distante mari.

Planul de management, aprobat de Consiliul de Administratie in luna martie, prevede pierderi de 143 milioane lei in acest an, de 18 milioane lei in 2014, urmand ca in 2015 si 2016 compania sa realizeze profit de 92 milioane lei, respectiv 173 milioane lei.

Compania urmareste de asemenea o crestere a numarului de pasageri transportati cu 100.000 pe an, de la 2,3 milioane in acest an la 2,6 milioane in 2016, si o majorare a gradului de incarcare a aeronavelor, de la 68% in acest an la 75% in 2016. Christian Heinzmann, cetatean belgian cu o experienta de peste 25 de ani in industria aviatica, si-a inceput mandatul la Tarom in noiembrie 2012.