Astfel, intre strada Petricani si soseaua de centura a Capitalei, vor fi expropriate, potrivit unui proiect de hotarare de guvern, 60 de terenuri si imobile care acopera o suprafata de 63.860 de metri patrati, pentru care este necesara suma de 47,16 milioane de lei (10,3 milioane de euro).

Lucrarile sunt necesare pentru a completa segmentul de autostrada care lipseste, in lungime de 6,5 kilometri, potrivit Mediafax.

Finantarea este asigurata de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor si Infrastructurii, iar valoarea despagubirilor rezulta din raportul de evaluare intocmit de catre un expert autorizat ANEVAR.

Gigi Becali va fi exporpriat de 1.288 de metri patrati de teren arabil in Voluntari, pentru care va primi 111.088 de lei, adica 86 de lei pe metrul patrat (19 euro pe metru patrat).

Tot in Voluntari va pierde mai multe loturi de teren arabil, in suprafata de 8.332 de metri patrati, si primarul sectorului 3, Robert Negoita, dar va incasa de la stat in schimb 718.632 de lei (86 de lei pe metrul patrat - 19 euro pe metru patrat).

Cel mai mult va castiga de pe urma exproprierilor firma Galeria Shoping Center, detinuta de grupul GTC Real Estate, cu actionari israelieni. Dezvoltatorul imobiliar cedeaza patru loturi de teren intravilan din soseaua Petricani, care insumeaza 15.031 de metri patrati si pentru care va fi despagubit cu 23 de milioane de lei (1.530 de lei pe metrul patrat, adica 296 euro/mp).

O suma importanta (15,6 milioane lei) va primi si compania imobiliara Euroholding land, cu actionari spanioli, pentru cei 10.226 de metri patrati de teren intravilan din soseaua Petricani.

Tot pentru mai multe terenuri din intravilan, care insumeaza 2.933 de metri patrati, firma Piritex va fi despagubita cu 4,49 milioane de lei (1.530 de lei pe metrul patrat).

Autostrada A3 Bucuresti-Ploiesti a fost deschisa la jumatatea lunii iulie. Primul termen de dare in folosinta a autostrazii Bucuresti-Ploiesti a fost anul 2010, finalizarea fiind amanata de mai multe ori.

In luna aprilie au inceput lucrarile pentru cei 6,5 kilometri care urmeaza sa completeze autostrada, intre soseaua Petricani si centura Capitalei.