La apelul sindicatului UFO, această încetare a activităţii urmează să dureze de la 23:00 GMT miercuri la 23:00 GMT vineri şi să conducă la anularea a 700 de zboruri joi şi 600 programate pentru vineri.

De obicei, o astfel de grevă nu provoacă nicio confuzie pe aeroporturi deoarece Lufthansa îi informează pe pasageri şi le recomandă celor afectaţi de aceste anulări ale zborurilor să nu meargă la aeroport.

Duminică, 20 octombrie, sindicatul UFO a organizat deja o grevă în patru filiale ale grupului Lufthansa, ceea ce a dus la aproximativ 100 de anulări de zboruri. Dar principala companie nu a fost vizată: Lufthansa a acordat o creştere de 2% a salariilor, mai mult decât a cerut UFO.

Sindicatul a decis însă să lanseze această nouă mişcare socială din cauza ''refuzului persistent al Lufthansa de a negocia'' celelalte cereri ale acestuia, se arată într-un comunicat, potrivit Agerpres.