"Am avut o discutie foarte serioasa cu Bechtel si am convenit un grafic de esalonare a platii datoriilor, prin care in luna februarie se va plati o parte importanta a datoriilor, iar restul in luna aprilie. Deci, pana la sfarsitul lunii aprilie statul isi va achita toate datoriile fata de Bechtel, iar acest lucru a fost transmis oficial Bechtel, si prin prezenta mea, si printr-o hartie scrisa adresata companiei", a afirmat Boc intr-un interviu acordat Hotnews-RFI.

El a precizat ca in transa aferenta lunii februarie vor fi incluse si unele restante pentru tronsonul de 42 de kilometri al autostrazii inaugurat la sfarsitul anului trecut.

Premierul a aratat totodata ca intentia Guvernului este sa continue si in 2010 lucrarile la autostrada Transilvania, dar multe dintre tronsoane nici nu sunt proiectate, astfel incat nici nu se pune problema alocarii de fonduri pentru executarea acestora. El a precizat ca, dupa achitarea datoriilor, Guvernul va stabili cu Bechtel la care tronsoane pot fi deschise lucrari, pentru celelalte urmand a fi elaborate doar proiectele.

Directorul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR), Dorina Tiron, a declarat, miercuri, agentiei Mediafax, ca a convenit cu Bechtel un grafic de plata a sumelor restante din 2009, de 214 milioane de euro, pana in aprilie.

Secretarul de stat in Ministerul Transporturilor Constantin Dascalu a anuntat la randul sau, joi, ca lucrarile efectuate in 2010 la autostrada Brasov-Bors (Transilvania) vor fi finantate dintr-un credit care urmeaza sa fie atras cu garantia statului.

Bechtel a anuntat, miercuri, ca ar putea efectua concedieri colective, din cauza datoriilor CNADNR.

La 1 decembrie 2009 au fost inaugurati primii 42 de kilometri ai autostaăzii Transilvania, respectiv tronsonul 2B Turda-Gilau. Pentru 2010, autoritatile au anuntat ca vor sa finalizeze, daca va exista finantare, tronsonul Turda-Gilau, prin construirea celorlalti 9,4 kilometri, viaductul de la Suplacu de Barcau, in lungime de 2 kilometri, si alti 18 kilometri intre localitatile Dolea si Sarsig, din Bihor, pe sectiunea 3C a autostrazii.

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a anuntat in decembrie ca Guvernul are o datorie de circa 100 milioane euro catre Bechtel, sumele restante urmand sa fie achitate in ianuarie 2010.