Decizia Inaltei Curti de Casatie si Justitie este irevocabila.

"Admite exceptia nulitatii recursului, invocata din oficiu. Constata nul recursul declarat de Noaptes Alexandru, Noaptes Cristina Manuela si Noaptes Irina Diana impotriva sentintei civile nr.1604 din 15 mai 2013 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a de contencios administrativ si fiscal", potrivit deciziei din 11 decembrie a ICCJ. 

In 15 mai 2013, Curtea de Apel Bucuresti a dispus confiscarea sumei de 6.364.413 de lei, dobandita nejustificat de catre Alexandru Noaptes si sotia acestuia, Cristina Manuela, in perioada 2005-2007, raspundere care a fost extinsa si in cazul fiicei lor, Irina Diana. 

Judecarea dosarului a inceput dupa ce, in decembrie 2011, Comisia de Cercetare a Averilor din cadrul Curtii de Apel Bucuresti a constatat ca Alexandru Noaptes si sotia sa a dobandit nejustificat 6.364.413 lei si a dispuns sesizarea CAB pentru solutionarea cererii de confiscare. 

Comisia de Cercetare a Averilor a facut verificari in cazul lui Noaptes in urma sesizarii transmise, in aaugust 2011, de catre Agentia Nationala de Integritate, care arata ca fostul director general al CFR Calatori si sotia acestuia nu pot justifica 9.825.978,49 de lei (aproape 2,8 milioane de euro). 

Potrivit ANI, diferenta intre averea dobandita si veniturile realizate de Alexandru Noaptes si sotia acestuia ar fi din perioada 2005 - 2007, cand Noaptes a fost director general si presedinte al Consiliului de Administratie al Societatii Nationale de Transport Feroviar de Calatori CFR Calatori.