Controlorii de zbor au tinut sa precizeze ca revendicarile lor nu tineau de salarii, ci de reducerea varstei de pensionare, si de angajarile ilegale facute de fosta conducere.

La ora 19, sindicalistii au iesit in aplauze de la negocierile cu ministrul transporturilor. Aveau o lista cu 14 solicitari, si toate au fost acceptate. Ministrul transporturilor a anuntat scurt ca greva nu va mai avea loc.

Sindicalistii s-au declarat fericiti ca, la patru luni de la declansarea conflictului colectiv de munca, solicitarile lor au fost indeplinite. Controlorii de trafic sustin ca sefii ROMATSA au angajat ilegal, in baza unei noi organigrame, persoane incompetente in aparatul birocratic al institutiei. Sindicalistii au mai cerut sa iasa la pensie la 55 de ani. Ca urmare a conflictului de munca din ROMATSA, directorul general al institutiei si-a dat demisia.

Sindicalistii si-au cerut scuze de la pasageri pentru ca i-au tinut in stres, dar sustin ca de vina ar fi fosta conducere. Persoanele angajate de sefii de la ROMATSA in baza noii organigrame si contestate de sindicalisti nu vor fi concediate, pentru ca au contracte de munca pe perioade nedeterminate, dar vor FI trecute pe alte functii.