"Problemele juridice nu mai sunt, exproprierile sunt facute, trimitem banii oamenilor", a declarat Sorin Oprescu, dupa ce a verificat stadiul lucrarilor la "strapungerea strada Doamna Ghica - Bulevardul Chisinau", inclusiv pasajul suprateran peste calea ferata, potrivit Mediafax.

Primarul general al Capitalei a precizat ca santierul este "o dovada a restantelor legislative" care au facut ca timp de patru ani lucrarea sa fie blocata din cauza unor procese. "Santierul a fost inceput in 2006 si in cateva luni se poate termina. Podul cred ca in doua-trei luni va fi gata, dar v-am spus ca lucrarea a stat aproape patru ani in procese juridice", a mai spus Oprescu.

Directorul Directiei Infrastructura din Primaria Capitalei, Madalin Dumitru, a explicat ca in martie, cand a fost reinceputa, lucrarea era executata in proportie de 30 la suta, in prezent stadiul acesteia fiind de 65 la suta.

"Suntem pe final cu exproprierile, care au fost incepute inainte de 2008, utilitatile sunt relocate si intram in linie dreapta cu constructia de drum si de pod. Pe parcurs s-au descoperit perne de apa, intrucat se afla foarte aproape de lac, insa in prezent acestea sunt rezolvate", a spus Madalin Dumitru.

Reprezentantii municipalitatii au aratat ca lucrarea face parte din intregirea inelului median de circulatie a Capitalei, care face legatura intre cartierele Colentina si Pantelimon.

"Dupa ce am terminat inelul principal, acum ne aflam pe inelul median, apare si autostrada suspendata, iar daca unii nu cred si nu vor, si cu centura vom avea patru inele care vor elibera circulatia in Capitala", a spus Oprescu.

Primarul Capitalei a precizat ca fata de cele 50 de milioane de lei cat ar fi trebuie sa coste proiectul initial, in prezent valoarea lucrarilor se ridica la 37 de milioane de lei. Oprescu a subliniat insa ca economia facuta in acest proiect este doar la bani, nu si la durata, care a fost "o isterie".

Artera Doamna Ghica - Bulevardul Chisinau, inclusiv pasajul suprateran peste calea ferata, completeaza inelul median de circulatie si are rolul de a reduce numarul de masini care tranziteaza inelul principal de circulatie si Soseaua Fundeni.

Totodata, noua artera va duce la descongestionarea traficului intre cartierele Balta Alba - Pantelimon si Colentina - Doamna Ghica - Soseua Petricani si va facilita accesul catre zona de sud si viitoarea autostrada A3, dupa finalizarea si darea in folosinta a acesteia.

Lucrarile includ refacerea si modernizarea strazii Doamna Ghica, pana la nivelul caii ferate si apoi continuarea constructiei stradale pana la complexul Delfinul, spre Bulevardul Chisinau.

Artera va avea patru benzi de circulatie, cate doua pe fiecare sens, o lungime totala de aproximativ 1,8 kilometri si o latime intre 21 si 70 de metri. Lucrarile presupun si echiparea si dotarea cu retele edilitare, semnalizare rutiera, amenajarea trotuarelor si a spatiilor verzi, iluminat public si amenajarea de locuri de parcare.

Pasajul suprateran care va traversa linia de cale ferata face legatura intre cele doua segmente ale arterei rutiere.
Termenul de finalizare a proiectul este sfarsitul anului 2012, constructorul este SCT Bucuresti, iar valoarea contractului este de 37,5 milioane de lei, fara TVA.

Lucrarile au inceput in 2007, in baza unui proiect inceput in 2002 si finalizat in 2007. Din cauza diferentelor foarte mari existente intre situatia reala din teren si prevederile proiectului tehnic, au aparut probleme in ceea ce priveste executia lucrarilor.

Avand in vedere calitatea defectuoasa a proiectului, care a generat o oferta ce nu putea fi dusa la indeplinire, precum si solicitarile venite din partea constructorului privind majorarea valorii initiale a contractului cu mai mult de 100 la suta, Primaria Capitalei a inceput o analiza a situatiei existente, au precizat reprezentantii municipalitatii.

Pe parcursul acestor verificari, constructorul a abandonat santierul, facand posibile eventuale accidente, printre care si cel din septembrie 2011, cand cateva grinzi din beton au cazut pentru doi barbati, in timp ce acestia cautau fier vechi si au incercata sa scoata suportii pe care stateau stalpii de beton.

De asemenea, abandonarea santierului a dus si la degradarea masiva a lucrarilor deja executate. Municipalitatea s-a adresat instantei, solicitand rezilierea contractului, acest lucru realizandu-se in mai 2011.

In octombrie 2011, Primaria Capitalei a inceput o noua procedura in vederea selectarii unui nou constructor si finalizarii lucrarilor. In martie 2012 a fost obtinuta autorizatia de construire, in prealabil fiind facute lucrari de punere in siguranta a santierului, de conservare a lucrarilor deja efectuate, de evacuare a gunoaielor menajere depozitate in zona, care au insemnat aproximativ 500 de camioane.

Reprezentantii municipalitatii au precizat ca, in cazul exproprierilor, Primaria Sectorului 2 a primit in timpul mandatului lui Adriean Videanu aproximativ 12.000 de metri patrati de teren in vederea schimbului de proprietati cu cei care detineau imobile in zona.

Din aceasta suprafata s-au folosit doar 8.000 de metri patrati, motiv pentru care zona nu a fost libera de sarcini pana in momentul in care Primaria Capitalei nu a obtinut fonduri pentru exproprieri. Sumele pentru exproprieri au fost alocate odata cu aprobarea bugetului pe 2012, astfel incat saptamanile viitoare vor fi facute ultimele exproprieri, au precizat reprezentantii municipalitatii.