Totodată, în decembrie 2018 şi ianuarie 2019 au fost raportate 101 zboruri cu întârzieri mai mari de trei ore.

Reprezentanţii companiei de consultanţă susţin că, în prezent, doar 1% dintre români cunosc faptul că pot primi compensaţii pentru zborurile întârziate, anulate sau pentru refuzul la îmbarcare.

Statistica Flight Refund relevă faptul că, în România, în primele două luni de iarnă au fost înregistrate 1.517 de zboruri care au avut întârzieri între 45 şi 180 de minute. Dintre acestea, 1.173 au fost zboruri internaţionale cu plecare din şi înspre România, întârzierile influenţând călătoriile pasagerilor.

"(...) cei mai mulţi dintre pasagerii români nu cunosc faptul că au dreptul la compensaţii chiar şi în cazul în care, în timpul unei călătorii cu mai multe conexiuni, un zbor a fost întârziat între 45 şi 180 de minute, fapt care a dus la pierderea zborului de legătură. De altfel, în primele două luni ale sezonului de iarnă, pe principalele hub-uri din Europa pentru zborurile cu escală - Zurich, Viena, Munchen, Amsterdam, Berlin, Frankfurt, Hamburg şi Bruxelles - au fost înregistrate 325 de zboruri cu întârzieri între 45 şi 180 de minute", precizează sursa citată.

Conform Regulamentului CE 261/2004, un pasager are dreptul la o despăgubire în valoare de 250 - 600 de euro, în funcţie de kilometri parcurşi până la destinaţie. Dacă distanţa este sub 1.500 km, compensaţia va fi de 250 de euro, dacă este între 1.500 şi 3.000 km, călătorul este eligibil pentru o recompensă în valoare de 400 de euro, iar pentru cursele de peste 3.500 km poate primi o compensaţie de 600 de euro.

Experţii susţin că, pentru a putea cere despăgubire în cazul unui incident pentru o călătorie cu mai multe zboruri de conexiune, pasagerii trebuie să se asigure că toate zborurile au acelaşi număr de rezervare şi întreaga rută a fost înregistrată, de la zborul de plecare şi până la destinaţia finală, compensaţia fiind revendicată pentru fiecare pasager.

"Sunt eligibile pentru compensaţie toate tipurile de zboruri, inclusiv chartere, cu menţiunea că zborul trebuie să fie operat de o companie din Uniunea Europeană sau să decoleze de pe un aeroport din UE, însă nu se poate cere despăgubire dacă zborul de legătură este operat de o companie low-cost. De asemenea, dacă oricare dintre zborurile de legătură a fost întârziat din cauza unui eveniment de forţă majoră, companiile aeriene sunt pasibile de atenuarea daunelor (zbor alternativ, cazare, masă, transfer etc.), însă nu şi de despăgubire. Spre exemplu, în situaţia în care un pasager zboară din Europa către Canada cu o companie canadiană, cu o escală în Canada, prima etapă a acestei călătorii, din Europa către Canada, este eligibilă pentru compensaţie. În ceea ce priveşte a doua etapă, între două oraşe din Canada, pasagerul poate primi compensaţie dacă cele două zboruri au fost efectuate de acelaşi transportator şi au acelaşi cod de rezervare", se arată în comunicatul Flight Refund.

Compania Flight Refund a dezvoltat rapid aria de activitate, extinzând-se din Ungaria şi Europa Centrală către piaţa întregii Uniuni Europene şi spre alte destinaţii internaţionale. Încă din anul 2016, compania are clienţi din România, Cehia, Slovacia, Polonia, Franţa, Portugalia şi Spania. Înregistrarea pe site-ul companiei se poate face în 14 limbi, iar relaţiile cu clienţii sunt susţinute de vorbitori nativi.

Începând din 2018, România a devenit piaţă de interes major pentru Flight Refund, activitatea companiei fiind susţinută de un birou local.