Lufthansa, cel mai mare transportator aerian din Europa, a anulat vineri 830 de zboruri pe distante scurte si medii, in cea de a treia zi de greva a pilotilor, care vor sa creasca astfel presiunile asupra echipei manageriale in cursul negocierilor pentru un nou contract colectiv de munca.

Aceasta este a 14-a greva organizata de sindicatul Vereinigung Cockpit (VC) de la inceputul disputei cu managementul, in luna aprilie 2014.

Majoritatea zborurilor pe distante lungi nu va fi afectata vineri si nici cursele aeriene operate de subsidiarele Germanwings, Eurowings, Austrian Airlines, SWISS si Brussels Airlines. Cu anularile de vineri, numarul total al zborurilor contramandate saptamana aceasta de compania germana va ajunge la 2.618, fiind afectati 315.000 de pasageri, a anuntat Lufthansa.

Sindicatul Vereinigung Cockpit solicita o majorare salariala medie de 3,7% pe an, in timp ce echipa manageriala ofera o majorare de 2,5%, care, in opinia sindicatului, este egala cu o inghetare a salariului.

Harry Hohmeister, membru al Consiliului de Administratie al Lufthansa, a declarat joi ca anularile de zboruri din primele doua zile ale grevei pilotilor au costat operatorul aerian aproximativ 20 de milioane de euro (21 de milioane de dolari), iar clientii au facut mai putine rezervari.

Joi, actiunile Lufthansa au scazut la Bursa de la Frankfurt cu 0,4%.

Lufthansa, cel mai mare transportator aerian european, s-a confruntat in ultimii ani cu greve repetate din partea pilotilor si personalului de bord in dorinta de a introduce noi masuri de reducere a costurilor pentru a putea face fata competitiei crescute venite din partea noilor companii aeriene din Orientul Mijlociu, dar si din partea companiilor low cost.