60 de milioane de euro. Atat a costat terminalul Finger al aeroportului Henri Coanda Bucuresti, care trebuia sa fie gata inca din noiembrie anul trecut. Costul investitiei a fost suportat de Compania Nationala Aeroporturi Bucuresti (CNAB) si de cele doua credite interne, luate pe o perioada de zece ani, de la principalele banci comerciale din tara, BRD si BCR, potrivit unui comunicat CNAB.

"Investitia se justifica economic, politic si geostrategic. Suntem in momentul in care putem spune ca realizarea unui hub regional pe Otopeni incepe sa se contureze", a spus ministrul transporturilor, Anca Boagiu, la inaugurarea de ieri, eveniment la care au mai fost prezenti premierul Emil Boc si ministrul Administratiei si Internelor, Traian Igas.

Terminalul are o suprafata de peste 16.000 de metri patrati, 24 de porti de imbarcare, dintre care 14 sunt dotate cu pasarele de imbarcare-debarcare, 4 saloane de protocol si 104 de ghisee check-in.

Iata cum arata acum principala poarta de intrare in tara.

Astfel, fostul aeroport Otopeni, actual Henri Coanda s-a transformat intr-o vioara uriasa, proiectata de un arhitect italian. Terminalul Finger a devenit astfel punctul de plecare si de sosire pentru un zbor la fiecare cinci minute.

In prezent, in jur de 4,9 milioane de calatori pleaca sau sosesc pe Henri Coanda. Ieri, Boagiu a explicat ca anul acesta se asteapta la un trafic de 5,25 de milioane de pasageri, urmand ca pana in 2015, acesta sa creasca la 12 milioane de calatori.

In ceea ce priveste tarifele pentru operatorii aerieni, acestea vor fi mentinute la valori "cat mai rezonabile", potrivit directorului general al Companiei Nationale Aeroporturi Bucuresti, Tudor Jidav.

In timpul realizarii noului terminal al aeroportului Henri Coanda, toate cursele low-cost s-au operat de pe Aurel Vlaicu, cunoscut si ca Baneasa, cel de-al doilea aeroport ca marime din Romania.

In curand, si terminalul aeroportului Aurel Vlaicu urmeaza sa intre in reparatii, in conformitate cu standardele Schengen. Autoritatile se lauda la terminarea proiectului, de aici se vor opera zboruri exclusiv VIP, iar check-in-ul se va face cu 15 minute inainte de plecare si doar 5 minute vor fi necesare din momentul coborarii din avion si pana la parasirea aeroportului. Capacitatea aeroportului va ramane insa tot de doua milioane de calatori pe an, atat cat s-a inregistrat si anul trecut.

Sa vedem insa cum arata si cele mai importante aeroporturi din lume, adevaratele hub-uri aeriene.

1. Atlanta Hartsfield Airport – 89,3 milioane de calatori

Cunoscut si sub denumirea de Atlanta Airport, Hartsfield Airport si Hartsfield–Jackson, acesta este cel mai aglomerat aeroport din lume, cu un trafic anual de aproximativ 89,3 milioane de pasageri. Anual, au loc peste 970.000 de zboruri si mai mult de 240.000 de calatori pleaca sau sosesc zilnic pe acest aeroport. Un numar impresionant, daca ne raportam la traficul anual de doar 4,9 milioane de calatori de pe aeroportul Romaniei, Henri Coanda (Aurel Vlaicu nici nu mai intra in discutie in aceasta comparatie).

Atlanta Hartsfield este hub-ul companiilor AirTran Airways, Delta Air Lines si Delta Connection partner Atlantic Southeast Airlines.

Aeroportul are 195 de porti de imbarcare, din care 186 internationale.

2. Beijing Capital International Airport – 73,8 milioane de calatori

Aeroportul din Beijing, hub-ul principal al Air China, Hainan si China Southern Airlines, a devansat anul trecut celebrul Heathrow din Londra, devenind al doilea aeroport din lume, dupa numarul de pasageri: peste 73 de milioane in fiecare an.

Cel mai mare aeroport din China se afla la 32 de kilometri departare de Beijing. Anul trecut, peste 480.000 de avioane au operat din Beijing Capital International Airport. Are terminale, din care terminalul trei (inaugurat in 2008) este al doilea mare terminal din lume, dupa cel din Dubai International Airport.

3. Chicago O`Hare Airport – 66,6 milioane de calatori

Al treilea cel mai aglomerat aeroport din lume (cu 66,6 milioane de pasageri, in crestere in 2010 cu 3,3% fata de anul anterior) este totodata al doilea cel mai mare hub din lume, dupa numarul de avioane care aterizeaza si decoleaza (peste 880.000 de zboruri in fiecare an).

Cunoscut si ca O'Hare Airport, O'Hare Field sau O'Hare, este situat la 27 de kilometri de Chicago.

O'Hare este hub-ul American Airlines, al doilea mare hub din America, dupa George Bush Intercontinental Airport Houston.

4. Londra Heathrow Airport – 65,9 milioane de calatori

Din cauza problemelor economice cu care s-a confruntat Marea Britanie anul trecut si a anularii zborurilor din cauza eruptiei vulcanice din Islanda, Heathrow, hub-ul principal al BMI si British Airways, si totodata baza pentru Virgin Atlantic Airways, a ajuns pe locul patru in topul celor mai mari aglomerate din lume.

Aeroportul este situat la 22 de kilometri de Londra.

5. Tokyo Haneda Airport – 64 milioane de pasageri

Localizat la 14 kilometri de capitala nipona, Tokyo Haneda are un trafic anual de 64 de milioane de pasageri, fiind al cincilea mare aeroport din lume.

Desi acesta a fost principalul aeroport din regiunea Tokyo, in prezent imparte activitatea cu Narita International Airport. Haneda primeste toate zborurile nationale, in timp ce Narita opereaza majoritatea zborurilor internationale.
Aeroportul are doua terminale si este hub-ul principal al Japan Airlines si All Nippon Airways, Hokkaido International Airlines, Skymark Airlines, Skynet Asia Airways, StarFlyer.

Despre acest aeroport, arhitectii spun ca ar putea face fata unui trafic anual de 90 de milioane de pasageri.

6. Los Angeles LAX Airport – 61,5 milioane de pasageri

Aeroportut international care serveste orasul ingerilor si regiunile invecinate din California, opereaza atat zboruri de calatori, cat si curse de marfa.

Acesta este un important nod aerian pentru United Airlines.

7. Dallas Fort Worth – 59,17 milioane de pasageri

Cel mai mare aeroport al oraselor Dallas si Forth Worth, din Texas, SUA, este si nodul principal de comunicatie pentru cea mai mare linie aeriana americana, American Airlines.

8. Paris Charles de Gaulles Airport – 53,8 de milioane de pasageri

Charles de Gaulles este cel mai mare aeroport al Frantei si unul din cele mai mari din Europa. Situat in localitatea Roissy-en-France, la 25 de kilometri de Paris, numit dupa generalul si fostul presedinte francez Charles de Gaulle (1890-1970), aeroportul a fost deschis in 1974.

Aeroportul este conectat la reteaua suburbana pariziana de cai ferate, Réseau Express Régional. In plus, exista un serviciu de tren de mare viteza TGV care conecteaza aeroportul cu mai multe orase din Franta.Totodata, Charles de Gaulles este nod principal pentru Air France.

9. Frankfurt Main Airport – 52,2 milioane de pasageri

Principalul aeroport german, situat in Frankfurt am Main, este al doilea aeroport, dupa volumul activitatilor din Europa.

Acesta este legat cu cele mai multe destinatii internationale la nivel mondial si folosit drept aeroport de transfer („hub”) de compania aeriana germana Lufthansa, care are, la nivel mondial, cei mai multi pasageri straini. De exemplu, din Frankfurt Main exista zboruri directe zilnice spre destinatii precum Bucuresti, Cluj-Napoca sau Chisinau.

In plus, aeroportul este legat de o gara, pentru trenurile de distante mari, in special trenurile de mare viteza ICE, care fac legatura cu marile orase europene. Astfel, cei care locuiesc mai departe, dar zboara din Frankfurt pe rute intercontinentale, nu mai trebuie sa ia avionul pana la Frankfurt, putand sa se deplaseze spre aeroport cu trenurile rapide.

10. Amsterdam Schiphol Airport – 44,16 milioane de pasageri

Amsterdam Schiphol este cel mai mare aeroport din Tarile de Jos. Situat la aproape10 kilometri de capitala Olandei, Schiphol este unul din principalele aeroporturi ale Europei.

In plus, acesta este baza de operare pentru pentru KLM, Martinair și Transavia, dar si hub pentru compania americana Northwest Airlines. Schiphol are sase piste, din care una dedicata aviatiei generale.

Ceea ce poate nu stiai este ca aeroportul din Amsterdam este situat la o altitudine de 3,9 metri sub nivelul marii, ceea ce-l face aeroportul aflat la cea mai joasa altitudine din lume.

Acestea, fiind spuse, Henri Coanda devine hub-ul regional cu cel mai scazut trafic anual de calatori (daca il comparam cu cele mai cunoscute si mai aglomerate hub-uri din lume, prezentate mai sus). Lasand insa acest aspect deoparte, ce parere ai despre cum arata principala poarta de intrare in tara? Aduce putin cu marile aeroporturi internationale? Spune-ti parerea in sectiunea de comentarii de mai jos.