Vineri sunt anulate aproape 400 de zboruri ale Ryanair, sau 17% din cele peste 2.400 de curse aeriene programate în Europa, inclusiv două curse aeriene din Bucureşti spre Berlin.

Greva, care are loc în cea mai aglomerată perioadă a sezonului estival, a fost declanşată de piloţii Ryanair din Germania, Olanda, Irlanda, Suedia şi Belgia, care cer îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi majorarea salariilor.

Sindicatul Cockpit a anunţat că 480 de piloţi Ryanair din Germania au început greva vineri, la ora 03:01 A.M. (01:01 GMT) şi nu vor reveni la serviciu până sâmbătă la ora 02:59 A.M.

"Ryanair este singurul responsabil pentru escaladarea conflictului", a afirmat preşedintele Cockpit, Martin Locher, adăugând că operatorul aerian a exclus majorarea costurilor cu personalul.

Germania va fi ţara cea mai afectată de greva piloţilor Ryanair, fiind afectaţi 42.000 de pasageri în urma anulării a 250 de zboruri de pe zece aeroporturi.

"Nu vrem să schimbăm modelul de afaceri al Ryanair, dar încă putem schimba multe alte lucruri", a afirmat joi directorul operaţional Peter Bellew.

Acesta a dat asigurări că operatorul aerian irlandez este dispus să analizeze o componentă variabilă a salarizării.

Directorul de marketing al Ryanair, Kenny Jacobs, a declarat miercuri că, în mod obişnuit, compania operează 250 de curse aeriene din şi spre Germania, folosind echipaje locale. Pasagerii care şi-au rezervat bilete la aceste zboruri îşi vor putea primi banii înapoi sau vor putea schimba gratuit data plecării, a adăugat Kenny Jacobs.

Personalul navigant al Ryanair din Europa a publicat pe 4 iulie o listă cu 34 de cereri, solicitând salarii decente, îmbunătăţirea plăţii concediilor de boală şi contracte de muncă pe baza ţării de origine şi a legislaţiei irlandeze. Lista a fost semnată de 80% din personalul navigant de pe cele 86 de baze ale Ryanair.

Ryanair, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa după numărul de pasageri, operează 21 de rute de pe aeroporturile din România, respectiv Timişoara, Bucureşti şi Craiova.