Dan Sova a spus ca proiectul privind constructia autostrazii este intr-o faza avansata, urmand ca in luna iulie sa fie terminata documentatia de transformare a drumului expres, propus initial pentru acest tronson, in autostrada, iar pana in decembrie vor fi finalizate procedurile de licitatie si de atribuire a lucrarii de constructie.

"Suntem avansati, in luna iulie se termina documentatia de transformare din drum expres in autostrada, pana in decembrie vom avea terminate procedurile de licitatie si de atribuire, vom avea un contract semnat si suntem obligati sa finalizam autostrada pana in 2016, pentru ca am reusit sa o introducem pe alocarea financiara 2007 - 2013. Va trebui terminata pana in 2016, 78 de kilometri, este o investitie de aproximativ 900 de milioane de euro, foarte importanta si cred ca o s-o terminam”, a afirmat Dan Sova.

Intrebat daca finalizarea autostrazii nu va fi intarziata de faptul ca exista nemultumiri ale proprietarilor de terenuri afectati de aceasta constructie, Sova a raspuns ca nemultumirile nu sunt reale, ci sunt doar declaratii ale PDL, "care nu a reusit sa realizeze autostrada cand era la putere".

"Cred ca sunt nemultumiri ale PDL, care se face ca vorbeste in numele localnicilor. (...) Am auzit ca vorbeste PD de eventualele nemultumiri ale localnicilor, dar din cercetarile pe care le-am facut am inteles ca toata lumea pe aceasta raza isi doreste sa existe aceasta autostrada Sebes – Turda. Cel a carui casa va fi demolata pentru un interes public in mod evident va fi despagubit in prealabil si asa cum trebuie, ca sa fie multumit”, a declarat ministrul.

Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructura, Dan Sova, a participat, sambata, la Blaj, la inaugurarea unei noi unitati de productie de catre concernul german Bosch, investitie cifrata la aproximativ 50 de milioane de euro.

La inceputul lunii mai, Comisia Europeana a aprobat finantarea Autostrazii Sebes - Turda prin Programul Operational Sectorial de Transport, astfel ca 85% din valoarea lucrarii va putea fi decontata din bani europeni, prin fondurile structurale.